varice1

BOALA VARICOASĂ

Una dintre problemele cu care se confruntă în prezent o bună parte a populației, indiferent de mediul de viață – rural sau urban – este reprezentată de boala varicoasă, pe românește varicele, supărătoarele și, de multe ori, periculoase varice, în caz de netratare și neluare la timp a unor măsuri de către specialist. Tocmai de aceea am stat de vorbă cu un doctor în ștințe medicale, medicul Cristina Iordăchel, care ne-a oferit cu amabilitate răspunsuri complete în legătură cu acest sindrom. De reținut, că, luată cât mai din timp, cum se spune, boala este reversibilă și în orice caz tratabilă.

Ce sunt varicele si cum se manifestă?

Varicele sunt dilataţii anormale ale venelor care împiedică circulaţia normală a sângelui şi produc hipertensiune venoasă. La rândul ei, hipertensiunea venoasă cronică determină edemul (umflarea picioarelor, mai ales vara sau la sfârşitul zilei), pigmentarea (apariţia de pete maronii), eczema varicoasă (piele roşie-violacee, mâncărimi), atrofie albă (piele alb-sidefie subţiată, dureroasă), ulcer varicos (răni cronice, purulente, care se vindecă foarte greu).

Cei mai mulţi pacienţi care au ulcer varicos sau alte manifestări ale pielii suferă de fapt de o insuficienţă venoasă profundă, adică de varice ale venelor profunde, din interiorul picioarelor.

Varicele profunde şi tulburările circulaţiei profunde a membrelor inferioare apar în urma unei tromboflebite profunde care, la rândul ei, apare ca o complicaţie după operaţii chirurgicale ale abdomenului, după cezariene, după fracturi de membre inferioare şi imobilizare de lungă durată la pat.

Tromboflebita profundă se manifestă prin umflarea bruscă , de la o zi la alta, a gambei sau a piciorului în întregime, dureri în pulpa piciorului şi uneori roşeaţa pielii. Tromboflebita profundă se poate complica cu embolie pulmonară şi decesul persoanei (cheagul din picior pleacă spre inimă şi plămâni şi determină stop cardio-respirator).

Uneori varicele profunde care dau insuficienţă venoasă cronică nu sunt însoţite de varice superficiale şi oamenii nu-şi dau seama mult timp de ce boală suferă.

Dacă, în timpul mersului sau după un efort fizic, apar dureri şi arsuri în pulpa piciorului, trebuie să ne gândim că avem o boală varicoasă profundă (în interiorul piciorului). De asemenea, când, în timpul nopţii, apar crampe musculare, dureri sau sindromul picioarelor neliniştite, adică ne trezim din somn şi simţim nevoia să mişcăm picioarele, acestea sunt semne de boală varicoasă.

Primele simptome în insuficienţa venoasă cronică (adică venele varicoase de la suprafaţa pielii sau din interiorul piciorului nu mai pot transporta eficient sângele către inimă) sunt umflarea gleznelor la sfârşitul zilei de lucru, senzaţia de picioare grele, dureri sau mâncărimi de piele la nivelul gambelor şi labei piciorului.

De ce apar varicele?

Aproape 60% din populaţie prezintă varice, mai ales după vârsta de 40 ani. Cel mai frecvent varicele vizibile sub piele se moştenesc de la părinţi, dar, în cazul varicelor interne, profunde, acestea apar după o tromboflebită a piciorului determinată de o intervenţie chirurgicală, o cezariană, o fractură a piciorului.

Există o serie de factori care agravează evoluţia varicelor şi predispun la complicaţii.

Aceştia sunt:

Obezitatea, deoarece grăsimea abdominală apasă pe venele profunde şi îngreunează circulaţia;

Sarcina şi anticoncepţionalele la femei, prin modificările hormonale,  care produc dilatarea venelor;

Statul în picioare timp îndelungat;

Eforturile fizice excesive, ridicarea de greutăţi;

Sedentarismul, deoarece prin mişcarea gambelor ajutăm circulaţia venoasă;

Expunerea picioarelor la soare, la surse de căldură (sobă, radiatoare, băi fierbinţi) determină dilatarea venelor şi accentuarea varicelor;

Purtarea de tocuri înalte;

Bolile cardiace netratate, care favorizează apariţia tromboflebitelor;

Traumatismele (loviturile) frecvente la nivelul picioarelor, care pot determina tromboflebite ( de exemplu la fotbalişti);

Artrozele genunchiului şi gleznei, care împiedică mişcările normale ale piciorului.

 

Care este tratamentul varicelor

Boala varicoasă este o boală cronică şi necesită tratament toată viaţa, pentru a împiedica apariţia complicaţiilor şi a ulcerului varicos.

Tratamentul trebuie recomandat de un medic specialist dermatolog, cardiolog sau chirurgie vasculară deoarece deseori sunt necesare mai multe metode de tratament combinate între ele.

Varicele superficiale se tratează prin metode chirurgicale şi scleroterapie.

Scleroterapia constă în efectuarea unor injecţii în venele varicoase în urma cărora pereţii venelor se lipesc şi sângele va circula numai prin venelor sănătoase. Dacă este corect efectuată, scleroterapia este o metodă de tratament comparabilă ca rezultate cu intervenţia chirurgicală,  este un tratament nedureros şi fără complicaţii. După efectuarea injecţiilor în venele varicoase, pacientul va purta 2-3 saptămânii o faşă elastică şi va avea o activitate normală, poate merge şi la serviciu, nefiind nevoie de internare în spital sau repaus la pat.

Tratamentul varicelor superficiale îmbunătăţeşte şi circulaţia profundă deoarece venele superficiale comunică cu cele profunde.

Venele varicoase trebuie tratate de la apariţia lor, pentru că ele vor determina, prin presiunea crescută a sângelui care stagnează în ele, şi apariţia altor varice.

Scleroterapia varicelor, care practic înseamnă doar efectuarea unor injecţii intravenoase, este cea mai frecventă metodă de tratament la nivel internaţional, efectele sunt vizibile în 2-3 săptămâni şi are un efect benefic în vindecarea ulcerului varicos si ameliorarea simptomelor determinate de varice.

Pentru cei ce suferă de boală varicoasă şi încă nu s-au hotărât pentru o metodă de tratament le recomand cel puţin următoarele:

evite aplicarea de diverse creme şi preparate* miraculoase* la nivelul venelor varicoase care nu au nici un efect terapeutic, dar pot determina eczeme, infecţii şi chiar ulcer varicos;

poarte ciorapi elastici sau feşe elastice, care vor împiedica umflarea picioarelor. Ciorapii sau feşele elastice se aplică şi la nivelul labei piciorului. De asemenea ciorapii sau feşele elastice protejează pielea de diferite înţepături, zgârieturi, infecţii, majoritatea ulcerelor varicoase apărând în urma unor traumatisme minore de acest gen;

Să nu stea mult în picioare şi pe loc, fără a face mişcare.

Statul pe scaun pentru cei cu varice este echivalent cu statul în picioare, de aceea întotdeauna să încerce să pună picioarele cu vene varicoase la nivel orizontal, prin ridicarea lor pe un alt scaun sau întinderea pe un pat;

Să se prezinte întotdeauna la medicul dermatolog, când apar dureri, roşeaţă, pete maronii la nivelul varicelor sau alte modificări la nivelul pielii gambelor.

Complicaţiile varicelor, cum sunt petele maronii, gambele îngroşate, ulceraţiile varicoase, se vindecă foarte greu, de aceea este important ca acestea să fie tratate cât mai rapid după apariţia lor.

Cătălina CHITIC

About cronicasatului

Check Also

5-alimente-racoritoare-care-te-ajuta-sa-slabesti--Spune-adio-kilogramelor-in-plus-

ALIMENTE CARE NE RACORESC, LA PROPRIU

Odată cu venirea verii, oame­nii sunt expuși din ce în ce mai mult la soare, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *