MINIFOTBAL

BRAZILIA VS ROMAN

Iubitorii “sportului rege” din Roman îşi vor dubla în perioada 3-6 iulie porţia de adrenalină întrucât vor avea posibilitatea să urmărească live finala campionatului naţional de minifotbal.

Pe două dintre terenurile pentru minifotbal din municipiul Roman vor fi prezenţi în perioada menţionată fotbalişti de la 20 de echipe din ţară ce vor juca pentru obţinerea titlului de campioană naţţională.

“Acest lucru este posibil pentru că Federaţia de Minifotbal din Romănia în colaborare cu Primăria municipiului Roman, Oz-ER Golden şi Liceul cu Program Sportiv organizează turneul final al Campionatului Naţional la Roman, meciurile disputându-se pe terenurile disponibile pentru acest sport, cel de la liceul sportiv şi cel al societăţii Oz-er Golden” a precizat primarul municipiului.

În opinia sa oraşul va avea de două ori de câştigat din această finală, odată pentru că se dublează oferta pentru iubitorii acestui sport şi apoi pentru că activitatea turistică din zonă va fi la cote maxime. “Alături de Brazilia şi Romanul, evident la o scară mai mică, va obţine prin acest turneu de finală a campionatului de minifotbal popularitate, iar romaşcanii vor urmări echipele favorite” a mai adăugat primarul Leoreanu. Echipele calificate la această mare confruntare naţionaşă vin din 20 de judeţe ale ţării, iar meciurile vor fi transmise de două televiziuni naţionale.

Simona VASILIU

 

About cronicasatului

Check Also

Nunta de aur Fantanele, editia a VI a (5)

Nunta de Aur editia a VI-a, comuna Fantanele, 26 decembrie 2014

Vineri, 26 decembrie 2014, în a doua zi de Crăciun, cetățenii din comuna Fântânele, împreună …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *