Localitati

STRATEGIA DE DEZVOLTARE PANA IN 2020

Untitled-10

Romaşcanii, timp de zece zile au avut posibilitatea de a consulta şi studia Strategia de dezvoltare a municipiului Roman 2014-2020. Această lucrare, amplă şi foarte amănunţită a fost întocmită printr-o strânsă colaborare a tuturor serviciilor şi conducerii aparatului administrativ local şi îşi propune o serie de realizări a unor obiective, care au la bază atragerea de fonduri europene. „Scopul aceastei …

Read More »

„Femeile ar trebui sa ierte cat le tine Dumnezeu”

Untitled-9

– Ce ar trebui să ştim despre dvs., femeia primar a comunei Săbăoani? – În primul rând că sunt mamă, soţie, că, deşi am vrut să mă fac profesoară de franceză, Dumnezeu a avut alte planuri cu mine. Nu am reuşit la facultatea de litere, m-am reorientat spre zootehnie, am fost inginer zootehnic în producţie, pe urmă profesor-inginer la Liceul …

Read More »

O FEMEIE VREA SA SE MUTE PE ALTA PLANETA

Untitled-8

Vine o vreme în viaţă când se întâmplă ca relaţiile dintre doi oameni să devină imposibile, iar unul dintre ei nu vrea să mai continue alături de celălalt, simţind că până şi aerul, altădată comun, s‑a făcut irespirabil lângă persoana care transformă totul în cel mai negru coşmar. Şi dacă, în cazul soţilor legitimi, situaţiile de gen îşi găsesc rezolvarea …

Read More »

FIUL RISIPITOR AL UNUI POLITIST SCAPA DE O CONDAMNARE LA SUCEAVA

Untitled-7

Fiul fostului poliţist Vasile Zetu, din Vorona, Alexandru Zetu, în vârstă de 28 de ani, a scăpat de o condamnare de 4 ani cu executare, după ce Curtea de Apel Suceava i-a admis apelul declarat împotriva unei hotărâri a Judecătoriei Botoşani. În dosar, al cărui obiect este infracţiunea de violare de domiciliu, mai compar alţi doi inculpaţi Petrea Vasile şi …

Read More »

DECONTUL LA EXTERNARE

Untitled-6

Începând cu 2005, există cadrul legislativ prin care orice pacient din România poate cere, la externare, decontul de cheltuieli. Este vorba despre un document care cuprinde informaţii privitoare la numărul de zile de internare, despre procedurile medicale de care a beneficiat, incluzând analizele de laborator şi medicamentele pe care le-a luat pacientul. În cazul în care pacientul constată că, pe …

Read More »

TRANSFORMAREA PRIN MUNCA

Untitled-5

Câteva persoane din municipiul Roman au păcătuit în faţa legilor locale, iar amenzile aplicate de-a lungul timpului s-au adunat în contul lor. Deoarece aceste persoane nu au nicio sursă de venit şi sunt şi în imposibilitatea de a-şi achita aceste amenzi aplicate de către autorităţile locale, s-a căutat o soluţie pentru a le pune să plătească într-un fel faţă de …

Read More »

SARAC SI FUDUL

Untitled-4

Expresia „şi sărac şi fudul” îi defineşte cel mai bine pe majoritatea locuitorilor comunei Pânceşti. Şi asta pentru că, de câteva luni, mai exact de la sfârşitul anului trecut, o fabrică mare de confecţii din Roman, la insistenţele primarului Augustin Holmanu, a deschis o minisecţie, chiar în sat. Primăria, cu ajutorul unui locuitor care deţinea o clădire a fostului CAP, …

Read More »