Stefan-cel-mare

STEFAN CEL MARE SI SFANT

Una dintre principalele evidențe istorice despre voievodul Ștefan cel Mare este că a fost un om credincios, cu mare frică de Dumnezeu, a fost de asemenea un adevărat fiu duhovnicesc al Bisericii de Răsărit. De bună seamă că acestea i le-a sădit în suflet tatăl său, Bogdan al II-lea, şi mai ales mama sa, Doamna Oltea Maria, călugărită după omorârea soţului său la Reuseni. Poporul român o laudă în legendele sale statornic, ca una care a dat sfaturi fiului său, în împrejurările deosebit de dramatice pentru moşia strămoşească şi sfânta lor ţară.

Viziunea unităţii de neam a românilor se observă şi cu alte prilejuri. Ştefan îşi pune solii să vorbească diferitelor foruri europene de „cealaltă Valahie” (L’altra Valachia), străduindu-se să-şi facă o statornică aliată din ea împotriva turcilor. A clădit o biserică în Ţara Românească (Sfânta Paraschiva din Râmnicul Sărat) şi altele în Transilvania (Feleac şi Vad) , biserici cu adânci semnificaţii politice şi patriotice pentru români, dată fiind unitatea primordială a credinţei lor ortodoxe.

Ne încredinţează despre aceasta, mai întâi, frumoasele sale pisanii ale numeroaselor şi strălucitelor ctitorii, ajunse până la noi sau dispărute, cele mai multe dintre împodobitele sale documente interne sau destinate străinătăţii şi însăşi inscripţia de pe lespedea mormântului său, de la mănăstirea Putna. Se ştie că aceasta a fost alcătuită de el atunci când, meditând adânc asupra vieţuiri în lume şi în Dumnezeu, s-a împăcat cu gândul că va veni clipa morţii, pentru care s-a pregătit cu calm şi inegalabilă aşezare sufletească. În toate documentele amintite se intitulează fără excepţie: „Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei” . Iar altele, legate de înzestrarea unor mănăstiri, cum ar fi de exemplu Putna veşnicei sale odihne, dar şi altele, au următorul preambul: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Treime Sfântă de o fiinţă şi nedespărţită, iată eu, robul Stăpânului meu Isus Hristos, Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn Ţării Moldovei”. Ne putem da seama că nu este vorba aici de o simplă titulatură cancelaristică, de o formulă protocolară, ci de însăşi concepţia sa personală, profesată convingător, despre cauzalitatea tuturor lucrurilor.

După tradiţie şi după vestigiile arheologice intrate în patrimoniul nostru naţional, cunoaştem că Ştefan cel Mare a purtat întotdeauna cu sine, mai ales în nesfârşitele sale războaie, un triptic, . Pe el era, la mijloc, Mântuitorul, înconjurat de Maica Domnului şi de Sfântul Ioan Botezătorul, ceea ce numim îndeobşte „Grupul deisis”. Icoana se distinge printr-o rafinată tehnică a lucrăturii, prin subtilitate cromatică şi prin ornamentaţia cu pietre preţioase. Tripticul se păstrează, până astăzi în Muzeul mănăstirii Putna. Este şi aceasta o neîndoielnică dovadă a profundelor sale simţăminte religioase.

Mii de credincioşi din ţară, dar şi din Republica Moldova sau Ucraina, au sărbătorit, pe 2 iulie, la Putna, pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

Dintre aceştia, numeroşi bucovineni şi-au luat costumele populare, de sărbătoare, şi au venit să asculte Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească în ziua când s-au împlinit 510 ani de la trecerea la cele veşnice ale marelui voievod moldovean.

În al doilea rând, se aminteşte de cronicari că înainte de marile momente ale domniei sale, postea şi se ruga; şi un om care posteşte şi se roagă, este un om mare. Când pierdea un război, socotea că aceasta este din cauza păcatelor sale; şi un om care are conştiinţa că este slab, că este sub vremi, că şi el poate să săvârşească un păcat, este mai mare şi mai puternic decât acel care înviază morţii. Conştient de păcatele sale, măritul Ştefan merge şi îşi apleacă genunchii în faţa duhovnicului său, aratând, prin aceasta, duh de pocăinţă. Se spune că avea o mare evlavie la marii mucenici Dimitrie, Gheorghe şi Procopie. Iar un om care primeşte putere din viaţa sfinţilor şi îi socoteşte ocrotitori, este un om mare. Dar mai presus de toate, Sfântul Ştefan a fost şi rămâne mare pentru că a fost un om al Evangheliei. La începutul veacului XVI, Moldova a pierdut un voievod, dar cerul a câştigat un sfânt, care veghează asupra noastră“, a spus, în cuvântul rostit, IPS Teofan, într-una din slujbele ținute în cinstea marelui conducător.

Prin Ştefan, după cum spunea cronicarul, s-a împlinit gândul lui Dumnezeu, pentru că, în 1457, la patru ani de la Căderea Constantinopolului, ia cârma Ţării Moldovei. S-a făcut apărător al creştinătăţii, al dreptei credinţe, dar, mai înainte de toate, s-a făcut apărător al ţării sale, al Moldovei, şi aici, la gurile Dunării, a ştiut să oprească mulţimea păgânilor care voiau să subjuge creştinătatea întreagă. De aceea, venim la mormântul marelui Voievod şi în această zi de 2 iulie căutăm să aducem prinos de recunoştinţă şi de mulţumire“, a spus părintele Melchisedec.

Ionel CURCAN

About cronicasatului

Check Also

images (1)

SFINTII PETRU SI PAVEL

Diferiți, dar cu aceeași credință Petru și Pavel sunt două per­soane total diferite, care însă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *