agricultori

VESTE BUNĂ PENTRU AGRICULTORI

Premierul României, Vicor Ponta, a precizat, într-o postare pe o reţea de socializare, că fermierii vor primi, în octombrie, jumătate din subvenţia pe suprafaţă.
Şeful Executivului face referire la o declaraţie a ministrului Agriculturii, Daniel Constantin care a promis 600 de milioane de euro pentru avansurile plăţilor pe suprafaţa, bani ce vor intra în conturile fermierilor de la mijlocul lunii viitoare. „Din 16 octombrie plătim avansurile pentru plăţile pe suprafaţă, vreo 600
de milioane de euro. Astfel, pentru campania din 2014, plăţile încep teoretic la 1 decembrie, dar noi începem să dăm avansurile din 16 octombrie. Pentru acest an, vorbim de 139 de euro pe hectar plata europeană, la care se mai adaugă 21 de euro pe hectar de la bugetul de stat, iar avansul de 600 de milioane de euro reprezintă 50% din cei 139 de euro. Pentru bovine introducem un sprijin cuplat, sper ca și Comisia Europeană să reacţioneze pozitiv, pentru că noi am transmis toate datele până la 1 august”, a declarat ministrul Agriculturii.

Potrivit şefului MADR, zootehniştii vor primi, anul acesta, în jur de 700 de lei subvenţie pe cap de animal, în condiţiile în care, anul trecut, ajutorul era de doar 500 de lei. „Din anul 2015 se va mai adăuga
pentru cei cu vaci de lapte suma de 250 de euro pe cap de animal, o sumă în creștere până în 2020. Cei care au vită de carne vor primi 300 de euro pe cap de animal. Cred că este un ajutor extrem de stimulativ ca să putem vorbi de revigorarea zootehniei”, a precizat Constantin. Potrivit ministrului, o creştere a
sprijinului va fi şi la ovine, unde pe lângă „ajutorul pe care îl au în prezent, de 38,5 lei/cap, se va introduce încă un sprijin de 7 euro pe cap de animal”.

Sabina TIPA

About Ionel Curcan

Check Also

viticultură productie vin

PRODUCŢIA DE VIN 2014, ÎN PERICOL

Vara care tocmai s-a încheiat a provocat pagube însemnate viticultorilor. Podgoriile din toată ţara au fost scăldate, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *