E luna martie şi o dedicăm femeilor. Astăzi, vom afla câte ceva despre antrenorul de handbal junior, profesor al Clubului Liceului cu program sportiv, Vasilica Lazăr.
– Ce ar trebui să ştie cititorii despre Vasilica Lazăr, cum v-ați prezența pe scurt?
– Sunt de părere că cineva ar trebui să se definească mai mult cu părerea celor din jur şi nu singuri. În câteva cuvinte aş putea să spun că sunt o femeie muncitoare, devotată, care preţuieşte mai mult decât orice, familia. Aşadar, sunt mamă, soţie şi profesor antrenor la Clubul Liceului cu Program Sportiv din Roman.
– Ce face diferenţa dintre o femeie din punct de vedere profesional şi cea pe care o vede familia sa?
– Eu cred că maturitatea de care dă dovadă în luarea deciziilor. Mereu m-am luptat şi nu am fost susţinută tot timpul. De fiecare dată am ales să continui, şi asta mi-a dat forţa necesară să rezist. Aşadar, în ambele situaţii eu mă port ca o luptătoare.
– Sunteţi antrenor. Când aţi decis că trebuie să faceţi sport de performanţă şi să urmaţi o carieră în acest domeniu?
-Totul a început de la vârsta de 12 ani, când mi s-a propus să urmez acest sport în şcoală şi pe urmă nu a mai fost decât un pas să iau decizia finală de a rămâne în handbal, pentru că am iubit prea mult acest sport.
– Care sunt momentele mai puţin plăcute din viaţa dvs. pe care nu aţi vrea să le mai trăiţi? Au fost astfel de clipe?
– Da, au fost. În 2010 casa în care m-am născut şi am copilărit a fost luată de ape. Momentele triste trăite atunci, nu doresc să le mai simt vreodată.
– În opinia dvs. cele mai mari realizări ale unei femei ar trebui să fie…?
– Cel mai important este ca fiecare să-şi trăiască viaţa şi să se bucure de fiecare clipă, pentru că e unică. Familia ar trebui să fie o mare realizare pentru noi, căci ea ne luminează drumul vieţii.
– Ce apreciaţi la personele din jur, la modele dvs.? Care sunt ele?
– Un model de menţionat, care îmi vine acum în minte este antrenorul meu. Am admirat la el ambiţia şi dârzenia.
– Ce defecte sunt de neiertat la un partener, un coleg?
– Întotdeauna m-a deranjat minciuna şi înşelătoria, doua răutăţi ce sunt de netolerat.
– Cum este perceput azi un sportiv? Cum vedeţi dvs. statutul sportivului faţă de cel de dinainte de 1989?
– Azi, majoritatea oamenilor percep sportivii ca pe nişte specii aproape fără creier, doar bune de făcut spectacol şi atât. În trecut, sportivul era venerat de oamenii de pretutideni, era un idol al umanităţii. Am trăit acele vremuri, iar acum simt din plin percepţia falsă a publicului.
– La ce nu ar trebui să renunţe nicodată o femeie?
– Eu spun că niciodată, dar niciodată, o femeie să nu renunţe la demnitate!
– Ce credeţi că îi determină, atât pe bărbaţi, cât pe femei spre acest gest al formării unei familii?
– Cred că instinctul de supravieţuire ne împinge la asftel de lucruri şi apoi dorinţa de a nu fi singuri, de a fi mereu alături de persona iubită sau potrivită sufletului nostru.
– Suntem în luna martie, lună când se aniverseză mama. Ce a însemnat mama pentru dvs.? Cum aţi defini-o?
– Mama este poarta spre dragoste şi înţelepciunenemărginită. Pentru mine acestă fiinţă este un cavaler în armură, numai că în loc să ucidă balaurul, ea îşi apără copiii, seminţele iubirii!
– Dacă ar fi să le daţi un sfat femeilor care ar fi acela? Care e motto-ul care li s-ar potrivi?
-“Poţi fi savantă, poţi fi artistă, nu uita că eşti femeie. Nu trece în tabăra bărbaţilor”, aşa spunea George Călinescu. Şi chiar dacă ea este o fiinţă sensibilă, nu ar trebui să se lase condusă de nimeni, decât de propriile sentimente şi instincte.
Simona VASILIU