IISUS HRISOS ESTE MESIA

Invierea lui Lazar și Intrarea în Ierusalim

Dacă s-a auzit de taumaturgi și vindecători în istoria omenirii până la “plinirea vremii”, adică până la Hrisos, și după aceea până în zilele noastre, nici unul nu a biruit “rânduiala firii” ca Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos. După vindecarea slăbănogilor, orbilor, surzilor, învierea fiului văduvei din cetatea Nain și fiicei lui Iair, totul culminează cu învierea lui Lazăr intrat în descompunere, căruia Fiul lui Dumnezeu, “Viața” prin excelență, îl readuce la viață arătându-ne valoarea sufletului veșnic ce “merge la Dumnezeul care l-a dat”.
Atât de covârșitoare a fost această minune în sufletele celor ce au participat direct, încât l-au recunoscut pe Iisus ca Împarat și Dumnezeu: “Osana! Bine este cuvântat, Cel ce vine intru numele Domnului!”. Chiar și vrăjmașii Adevărului, fariseii și saducheii, și-au dat seama de impactul acestei minuni asupra sufletului concetățenilor lor, de aceea căutau să-l ucidă și pe Lazăr, nu numai pe Hristos.
Hristos a lăcrimat văzând durerea provocată de moartea lui Lazăr în sufletele celor ce-l iubiseră, fiind alături, astfel față de fiecare dintre noi, cei ce suferim o astfel de despărțire față de cei dragi.
Existența sufletului viu, și după ce trupul se odihnește în pământ este evidentă prin chemarea lui Lazăr la viața biologică, dar Învierea lui Hristos constituie un început deoarece Hristos nu revine la viața biologică, ci se face un nou Adam în care firea umană e transfigurată, înduhovnicită, revenind la calitățile dinaintea căderii în păcat, ba mai mult, depășind starea aceea întrucât Fiul lui Dumnezeu se descoperă în firea umană asumată.
Intrarea în Ierusalim în “Osanale!” specifică doar împăraților și eroilor dacă n-ar fi fost înfăptuită de popor, atunci pietrele și pruncii ar fi dat glas împlinind profețiile: “Nu te teme fiica Sionului! Iată Împaratul tău vine, șezând pe mânzul asinei!”.
Este de remarcat și firea schimbatoare a celor ce aduc osanale iar la câteva zile strigă: “Răstignește-L! Răstignește-L!”.
Postul Mare se încheie cu Sâmbăta lui Lazăr în care Biserica face pomenirea celor adormiți, ca semn de prețuire și dragoste pentru ei și intrarea în Ierusalim a Domnului, ce o putem actualiza și noi in inimile noastre – “Ierusalimul lăuntric” – dacă avem smerenia, dragostea și bunătatea ce ne picură în suflete prin venirea în noi a Mântuitorului Iisus Hristos.

preot Valentin CHIRCU