Așa m-am întrebat când am vãzut primul numãr al acestui “nou și binevenit periodic sucevean” – cum îl numește cotidianul “CRAI NOU”, fãcându-i prezentarea! Initiațiva domnului profesor Silviu Mihai și a expertului în promovarea mesajelor cãtre public – Ionel Curcan, fondatã pe competențele unor oameni ce dezvoltã atitudini pozitive, nu poate incomoda decât în mãsura în care “faptele satului” se vor regãsi în intregul lor, cu bune și rele, indiferent cine ar fi autorul lor. Pe cale de consecințã, parcã am fi tentați sã va urãm: incomodați- ne ! Și pentru ca urarea sã aibã “conținut”, aș îndrãzni și eu sã fac o remarcã ce ține de “faptele satului”. Desigur, vã veți întreba: în ce calitate? Rãspunsul vine ca un ecou: ca fiu al satului. Da, sunt un fiu al satului Slobozia din comuna Fântânele, unde am copilãrit, am învãțat ( la școalã, în familie, de la oameni, etc) și am rãmas cu sufletul, chiar dacã am plecat în urmã cu patruzeci și patru de ani. Am plecat, dar am și venit, în special dupã 1989, în fiecare an; am venit ( și vin) la locul copilãriei, încercând, împreunã cu familia, sã nu lãsãm “de izbeliște” pãmântul strãmoșilor. Multe s-au schimbat/pierdut în satul Slobozia; nu mai “este” școala (secolul XXI), nici configurația topograficã, nici aerul sau apa de atunci. știți ce mã înspãimântã, aproape ? Cã nu va mai fi nici biserica; mãcar cea care se vede ca și construcție, pentru cã biserica adevãratã – adicã oamenii credincioși și viața creștinã – pare a fi dispãrut ! Veți spune: nu-i nimic, au apãrut alte case de ”rugãciune”; or fi apãrut cã, slavã Domnului, nimeni nu-i oprește într-o societate democraticã. Eu, totuși, întreb: dragi consãteni, unde v-ați botezat și cununat ? Unde ați sãrutat mâna bunicilor și a pãrinților înainte de a-i conduce pe ultimul drum pãmântesc? Unde vreți sã ajungã copiii dumneavoastrã? Citeam, luna aceasta, într-un ziar care, la rubrica “societate”, avea înscrisã tragedia unui sat romanesc; un sat din munții Apuseni, “complet pãrãsit, dupã ce biserica a fost trãsnitã de-un fulger, în zi de mare praznic, ca semn al unui blestem abãtut asupra locului”. Adicã, atunci când oamenii și-au dat seama cã nu mai pot avea bisericã (a fost trãsnitã nu o data, ci de douã ori!), au pãrãsit satul și s-au așezat pe alte locuri. Slobozia a fost cruțatã de Bunul Dumnezeu; nu i-a trãsnit biserica, dar, oare ce i-o fi trãsnit? Așa m-am întrebat în ziua a opta din luna septembrie a anului 2010, adicã în ziua”Nașterii Maicii Domnului”, când am intrat în biserica – încã “în picioare”- care are ca ocrotitori pe sfinții apostoli PETRU și PAVEL. Erau câteva femei , aproape toate venite din Fântânele și patru bãrbați (unul a plecat la Domnul, DUMNEZEU sã-l ierte!); atunci m-am întrebat: oare i-a luat pãrintele GORCEA (preotul paroh din anii copilãriei mele) pe toți? Venisem, împreunã cu familia, cu un gând: acela de a le propune oamenilor sã ”smucim cãruța”, adicã sã ne apucam de treabã și sã aducem ÎNTREAGA bisericã la “locul” ei, mai întâi sã renovãm construcția fizicã și apoi pe cea spiritualã. Cred cã am avut cele mai intense emoții din viața mea, când pãrintele paroh a pronunțat numele meu, anunțând “mulțimea” cã doresc sã spun câteva vorbe; credeți-mã, cu toatã smerenia o spun: am vorbit multor oameni, în viața mea, fie de la catedrã, fie în alte imprejurãri, dar niciodatã nu am fost mai incoerent și mai lipsit de consistențã în mesaj, ca atunci. Mi se pãrea cã vorbesc “singur”; nu mã aude și nu mã vede nimeni (mi-am zis), pentru cã nu-i vedeam pe slobozienii mei de altãdatã, pentru cã ce voiam sã spun pãrea doar o poveste și nu un proiect pe care-l purtam în suflet de mult timp! Am încheiat lamentabil vorbirea mea, fãrã conținut și speranțã, fãrã sã mai propun înființarea unei societãți non-profit, cu obiectiv unic (refacerea bisericii) și autodesființarea ei la îndeplinirea obiectivului. Oare am incomodat pe cineva? Dacã am fãcut-o, rog sã mã ierte, dar sã știe: NU RENUNț, pânã când Bunul Dumnezeu mã mai ține întreg! Așa sã ne ajute Dumnezeu!
Check Also
„FLORI DE MUNTE” LA TAŞCA
Comuna în sărbătoare şi bilanţ De peste 20 de ani, comuna Taşca îşi serbează locuitorii …