Home / Religie / Intaia si a doua aflare a capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul

Intaia si a doua aflare a capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul

sfIoanBotezatorul

Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită pe 24 februarie. Din Sfânta Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei sale de naştere, a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.

Pentru că se temea că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul Sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime.

Potrivit tradiţiei, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei şi l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a Sfântului cap. După un timp, un proprietar bogat şi slăvit a crezut în Hristos, şi lepădând poziţia socială şi toată deşertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah luându-şi numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălăşluit chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului Ioan. Dorind să-şi zidească o chilie, el a săpat adânc şi a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaşte, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit.

Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a aşezat în biserica din această cetate. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.
Amintim că în timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia şi cea din urma aflare a cinstitului cap.
În timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, în anul 1204, o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul şi l-au dus în Franţa, aşezându-l într-o biserică din Amiens, unde se află şi astăzi.

About cronicasatului

Check Also

SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA – DE LA SPIRITUALITATEA ORTODOXĂ LA FOLCLOR

În fiecare an, la 14 octombrie, Ortodoxia ţine marele praznic al Cuvioasei Parascheva, sfânta la care credincioşii români au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *