Viteza şi cercul în care ne învârtim, ne fac să uităm să apreciem lucrurile care merită cu adevărat atenţia noastră. Începem să privim şi mai jos şi nu doar tot mai sus, te bucuri că eşti sănătos, că ai ce mânca, că nu ţi-a luat nicio viitură casa… „banalităţi clasice”, care parcă nu aduceau niciun fel de satifacţie înainte.
Timpul ne permite să umblăm.
Aşa am ajuns într-un sat, nu departe de Fălticeni. Un loc perfect unde poţi scăpa de aglomeraţie, zgomot pentru a te inunda de relaxare. Aici l-am întalnit pe Ştefan V. Imaginea lui din acel moment nu ar fi dat de bănuit nimic din toate relatările care urmau să curgă gârlă în următoarele minute. Este greu ca la 26 de ani să spui că aproape 13 de ani din viaţă i-ai petrecut pe ici-pe acolo. Adică aproape întreaga copilărie să te lupţi singur şi să te descurci. Ştefan V. le-a văzut
pe toate, iar pentru el frica nu mai înseamnă nimic. Cu siguranţă în povestea lui se regăsesc mulţi tineri care încă mai trăiesc pe străzi. Din păcate. La orfelinatul morţii (căci așa îl pot numi), sute de copiii dezbrăcaţi stăteau înghesuiţi pe jos, în urină și fecale. Se băteau pentru un castron cu terci, își îndesau mâncarea în gură cu mâna doar piele și os, se legănau singuri, iar cei potrivnici erau legaţi de ţevi. Ștefan a trecut prin toate aceste chinuri și ni le-a împărtășit și nouă, într-un interviu emoţionant.
Ștefan V. s-a născut în comuna Blecești, Iași. Povestea lui începe simplu (şi de câte ori nu am auzit acest început). „Părinţii mei erau consumatori de alcool şi eu am fost o „eroare” în viaţa lor”. De aici începe calvarul. După 7 ani de chin, suferinţă, bătăi şi scandaluri, mama lui Ştefan a decis ca el să trăiască la un cămin de stat. „Dacă ajungi într-un orfelinat, nu mai vezi frumuseţea naturii”. A stat închis în orfelinat până la vârsta de 15 ani. Ştefan a povestit tot ceea ce a trăit în acel „lagăr” şi care au fost condiţiile prin care a trecut timp de 8 ani. Fără să știe că va ajunge la un orfelinat, mama lui Ștefan i-a zis că vor merge la Iași, de unde urma să îi cumpere haine. Deznodamântul a fost altul.
Direcţia lui era gara Iași. S-au urcat într-un vagon, dintr-un motiv banal (Ștefan nu înţelegea ce caută în tren, acolo sigur nu erau haine de cumpărat și nici vreo croitorie ceva) și trenul de la Iași-zdrang-bum, zdrang-bum, în noapte-merge direct la Siret. Cioccioc la ușa imensă a unei clădiri dărăpânate. O mamilă de femeie, deschide, și fără prea multe întrebări îl trage de mână pe Ștefan și izbește ușa în faţa mamei băiatului.
Astfel filmul a început…
Sabina TIPA