Home / Actualitate / MOSCHEE LA REDIU PENTRU O MANA DE MUSULMANI

MOSCHEE LA REDIU PENTRU O MANA DE MUSULMANI

O zi obişnuită de vară, un sat din judeţul Neamţ, aşezat între dealuri, înconjurat de peisaje de vis. Satul Rediu, aparţinând comunei Bâra, cu o populaţie de sute de ani a căror confesiuni religioase sunt ortodoxe şi catolice sau altfel spus, simplu, creştini şi atât. Cine s-ar fi gândit că pe aceste meleaguri moldave, pentru nici 10 oameni se va ridica o moschee şi un minaret cu rolul de a striga toată suflarea la ora de rugăciune? Ideea de a avea un loc de rugăciune chiar şi pentru familia sa nu i-a dat pace lui Dan Cîniparu până cînd acesta, pe o bucată de teren din faţa casei sale a ridicat o moschee mică care îi poartă numele mamei lui Isus, Maria, pe care acesta susţine că o respectă. Din donaţii şi cu cu ajutorul sătenilor şi a oamenilor cu suflet mare din comună, într-un an pe cel mai înalt deal din satul Rediu a fost ridicată o moschee. O casă de rugăciuni simplă cu un covor pe jos în care se intră de cel puţin cinci ori pe zi pentru a aduce laudă Domnului, după cum ne spune iniţiatorul acestui proiect. „ Am început anul trecut să punem temelia corpului principal, iar în treizeci şi două de zile am finalizat, anul acesta am ridicat şi minaretul, acel turn de unde un muezin va striga la rugăciune, spunănd simplu Alahu Akbar-care se traduce prin Dumnezeu e Mare!”, a menţionat Dan Cîniparu un localnic, venit în Rediu din Ardeal, care în urmă cu 10 ani s-a convertit la islam. Decizia de a deveni musulman şi a citi din Coran, spune acesta, a luat-o după ce a citit pe îndelete Biblia, de unde Dan Cîniparu a înţeles că „Isus a venit doar pentru oile rătăcite ale lui israel”, iar din prezicerile lui Moise, el înţelegând că Mohammed a venit pentru întreaga omenire. Deşi a fost botezată ortodox, soţia lui Dan, Maria a trecut şi ea la câteva luni la islam, fără să o intereseze ce spune familia sa. „ Nu m-a interesat ce va spune familia mea îmi respectă decizia mai mult, chiar şi atunci când sunt în vizită la ei mă rog fără să existe nici un fel de comentariu din partea acestora. Mai presus de toate îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să ridicăm acest loc de închinăciune”, a mai adăugat Maria Cîniparu. În familia Cîniparu sunt 5 membri, din care patru au ales să fie musulmani. Pentru ei şi pentru încă vreo opt români din zonă, de pe o rază de 30 de kilometri, zilnic se va auzi din minaret chemarea la rugăciune. Pentru inagurarea moscheei şi pentru prima rugăciune au fost prezenţi câţiva cetăţeni arabi din Iaşi, primarul comunei Bâra , dar şi o mână de săteni care au dorit să afle cum se roagă musulmanii. Oficierea primei slujbe, în moscheea deschisă spre rugăciune tuturor a fost făcută de către dr Fawaz El-Agha, un medic care profesează la un spital din Iaşi.

Dacă pentru toţi invitaţii convertiţi la islam prima moschee din Moldova, fiind considerată primul loc de închinăciune ridicat de românii convertiţi la islam, totul a părut firesc şi normal, intonaţiile spuse în limba arabă, pentru cei câţiva săteni au fost mai mult decât o curiozitate. Ileana Gherasim, localnic din Rediu, care îi cunoaşte de mult pe vecinii ei, ne-a mărturisit că i-a plăcut ce au făcut însă „ eu rămân, maică, orotodxă, că nu o să trec eu acum la musulmani. E frumos, au o rugăciune scurtă, numai ei ştiu ce au zis acolo, de bine, că de rău n-au cum să zică, dar tot mai frumos e la noi”.

Astfel, la Rediu, de cinci ori pe zi, începând din luna iunie, se vor auzi şi rugăciuni în limba arabă, iar catolicii şi ortodocşii din zonă vor veni, poate doar din curiozitate la moscheea lui Cîniparu.

Simona VASILIU

About cronicasatului

Check Also

După 20 de ani, aur olimpic pentru la canotaj 8 plus 1 feminin

Pregătit de Antonio Colamonici și Marcus Despina, antrenorul responsabil de barcă, echipajul de 8 plus …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *