POSTUL MARE AL PASTILOR SI ROLUL LUI IN VIATA CREDINCIOSILOR

Precum bine se ştie, postul este reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Această reţinere de la mâncări şi băuturi trebuie însă însoţită şi de reţinerea de la gânduri, pofte, patimi şi fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoţit de post sufletesc. Postul este de origine şi instituire divină, de aceea îl găsim practicat din vremuri străvechi, întâlnindu-l aproape în toate religiile şi la toate popoarele. După unii Sfinți Părinți ca: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi alţii, el îşi are originea în rai, prin interzicerea dată de Dumnezeu protopărinţilor noştri de a mânca din pomul oprit.
Dintre Sfinţii Părinţi care au subliniat în mod deosebit importanţa postului, amintim pe: Irineu, Ieronim, Augustin, Epifaniu, Petru al Alexandriei, Vasile cel Mare, Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie de Nisa, Timotei şi Teofil ai Alexandriei, Ioan Gură de Aur, Nichifor Mărturisitorul, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin şi alţii. Ei nu uită însă să accentueze că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală.
La început n-au existat prescripţii precise şi obligatorii cu privire la timpul, durata şi severitatea postului, dar, cu vremea, autoritatea bisericească a stabilit prescripţii şi norme care reglementau timpul, durata şi modul de a posti. Despre acestea avem dovezi mai multe din veacul al IV-lea. Dar unele existau de mai înainte.
Conform Didahiei, zile de post pentru toţi creştinii sunt miercurile şi vinerile, iar canoanele 66 şi 69 apostolice, Didascalia (cap. 21) şi Constituţiile Apostolice (5, 13 şi 15 alături de 7, 22 şi 23) prescriu postul înainte de hirotonie, de botez şi de împărtăşanie, înainte de Paşti şi în zilele de miercuri şi vineri. Dar nu în toate Bisericile postul era la fel de lung şi de aspru. Călugăriţa spaniolă Etheria notează în jurnalul ei (care datează din ultimul deceniu al veacului IV) că, în acea vreme, la Ierusalim, postul dinaintea Învierii Domnului (Postul Paştilor) era lăsat la libera voinţă a creştinilor, durata şi asprimea lui nefiind stabilită în acea vreme. Cu timpul însă, dispoziţiile bisericeşti care reglementau disciplina postului s-au înmulţit, oficializându-se prin canoanele unor Sinoade ecumenice şi particulare, sau ale unor Sfinţi Părinţi, uniformizându-se şi generalizându-se între veacurile VII-IX în întreaga Biserică Ortodoxă.
Postul Patruzecimii (al Păresimilor, al Paştilor)După mărturiile unor Sfinţi Părinţi, numele i s-a dat după postul de 40 de zile al Mântuitorului Iisus Hristos; ţinut înainte de ieşirea Sa la propovăduire. Despre acest post vorbesc: canonul 69 apostolic, canonul 50 al sinodului din Laodiceea, canonul 56 şi 89 al sinodului trulan, precum şi numeroşi Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti.
În privinţa lungimii acestui post, la început el nu se ţinea la fel peste tot: unii posteau o zi înainte de înviere, alţii mai multe zile, până la o săptămână. Din veacul IV, avem dovezi că acest post era de 40 de zile, iar apoi de 6 săptămâni, pentru ca după aceea să se fixeze la 7 săptămâni (49 de zile), ultima săptămână, numită a Patimilor, fiind considerată ca un post deosebit, mai sever, legat de Paştele Răstignirii.
Postul din ultima săptămână (a Patimilor) este cel mai aspru. Constituţiile Apostolice prescriu pentru această săptămână următoarele: „În zilele Paştilor (adică în săptămâna Patimilor) ajunaţi, începând de luni până vineri şi sâmbăta, şase zile, mâncând numai pâine, sare, fructe uscate şi bând numai apă şi vă abţineţi atunci de vin şi de carne (de peşte), căci acestea sunt zile de întristare şi nu zile festive. Şi anume, vinerea şi sâmbăta, cei ce pot să nu guste nimic până la cântarea de noapte a cocoşului. Cine însă din cauza slăbiciunii nu poate ajuna amândouă zilele, să ajune cel puţin sâmbăta”.
Postul Patruzecimii a fost privit totdeauna drept cel mai însemnat dintre toate posturile şi cel mai potrivit pentru primirea de către credincioşi a Sfintelor Taine a Pocăinţei şi Euharistiei, fiind cel mai nimerit prilej de curăţire de păcate, rugăciune şi fapte de milostenie. Canonul 69 apostolic osândea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii, iar pe laici cu excomunicarea, dacă nu respectau Păresimile, asemenea miercurile şi vinerile, admiţând excepţii numai în caz de boală. Şi porunca a IV-a bisericească considera acest post drept cel mai potrivit pentru împlinirea obligaţiei minimale a creştinilor, de mărturisire a păcatelor.
În privința severității lor, locul întâi îl ocupă Postul Patruzecimii, după care urmează Postul Maicii Domnului; Postul Sf. Apostoli şi al Nașterii Domnului sunt mai puțin severe, fiind egale în această privință, în ele acordându-se de mai multe ori dezlegare la untdelemn, vin şi pește.
Cu privire la gradul de severitate sau de asprime, se deosebesc mai multe feluri de post şi anume:
1. Ajunare sau post total – constă în abținerea de la orice mâncare şi băutură.
2. Post aspru (xirofagie) – adică mâncare uscată: pâine, semințe, fructe uscate şi apă, o singură dată pe zi, după ora 15.
3. Post comun sau obișnuit – se mănâncă mâncăruri pregătite din alimente vegetale cu untdelemn, mâncându-se de mai multe ori pe zi şi gustându-se şi puțin vin (după unii vinul nu este îngăduit).
4. Dezlegare de post sau post ușor – se mănâncă pește şi se bea vin.
Păstrându-i sensul adevărat, postul este un mijloc de stăpânire şi înfrânare a poftelor, de întărire a voinței, de înălțare a sufletului către Dumnezeu, de sporire în virtute, de detașare a creștinului de orice pofte şi plăceri senzuale. Bineînțeles însă că la reținerea de bucate trebuie adăugată o continuă străduință de dominare a poftelor şi patimilor, de o curățire a gândurilor şi simțirii, așadar de o disciplinare a vieții sub toate aspectele ei.
Adevăratul post este deci acela care îmbină în mod fericit cele două aspecte ale lui: aspectul trupesc şi aspectul sufletesc, așadar când reținerea de la bucate este împreună cu reținerea de la păcate şi cu efortul continuu spre virtute şi progres duhovnicesc. Numeroși Sfinți Părinți insistă asupra acestui fapt, subliniind că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală. „Postul cel adevărat – spune Sf. Vasile cel Mare – constă în reținerea de la cele rele. Dezleagă toata legătura nedreptății, iartă aproapelui tău vătămările, dăruiește lui datoriile. Tu nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău. Tu te reții din vin, dar nu înfrânezi zburdările trupului. Tu nu mănânci până seara, dar petreci ziua cu procese.” (Despre post, 10).