Cronica Satului Ziar de informatie pentru comunitatile rurale
Pe data de 21 Mai Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Împărați Constantin și pe mama sa, Elena. Născut în orașul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274, Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, cunoscut sub numele Constantin cel Mare, a fost primul împărat creştin, între anii 306 și 337, devenind conducător al întregului Imperiu Roman, după înfrângerea lui Maxențiu și a lui Liciniu.
Potrivit mărturiilor lui Eusebiu și Lactanțiu, în ajunul luptei cu Maxențiu, Constantin a zărit, în plină zi, o cruce strălucitoare deasupra soarelui cu inscripția: „in hoc signo vinces“ (prin acest semn vei birui). Pe timpul nopții, i s-a arătat în vis însuși Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerându-i să pună acest semn sfânt pe steagurile soldaților săi. Constantin a procedat întocmai și a câștigat bătălia. La Roma, încă se păstrează pe Arcul de Triumf a lui Constantin, inscripția: „instinctu divinitatis“ adică „prin inspiraţie divină“, ce reprezintă modul în care a fost învins Maxentiu. Împărăteasa Elena – Flavia Iulia Helena (născută în provincia Bitinia în anul 248 – decedată în 329) a fost căsătorită cu generalul roman Constantinius Chlorus, fiind mama Împăratului Sfântului Constantin cel Mare. În anul 293, la îndemnul împăratului Diocletian, soțul acesteia divorțează de împărăteasa Elena. Nu se mai recăsătorește, a trăit în umbră, departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său. Se spune că deciziile împăratului Constantin în favoarea creştinismului s-au datorat mai ales mamei sale.
În timpul pelerinajului în Țara Sfântă, a reușit să descopere, pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost răstignit Hristos. Potrivit tradiției, în anul 326, în urma săpăturilor, pe dealul Golgotei, pe locul unde împăratul Adrian construise un templu păgân închinat zeiţei Venus, împărăteasa Elena descoperă trei cruci. Neștiind care este cea a Mântuitorului, apropie un mort de aceasta, iar la atingere mortul învie, astfel dându-și seama care este Crucea Mântuitorului. Datorită acestui fapt, ziua de 14 septembrie devine sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci în calendarul creștin ortodox, deoarece, în data de 14 septembrie 326, Crucea este înălțată în fața poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului. Împărăteasa Elena este și cea care ridică Biserica Sfântului Mormânt, pe locul unde fusese Iisus îngropat. În luna ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a dat un act cunoscut și în ziua de azi ca Edictul de la Milano, prin care creştinismul a devenit „religio licita“ – religie permisă, devenind religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare, în anul 380. Primul Sinod Ecumenic a avut loc în anul 325, în localitatea Nicea (Turcia). Cu aceasta ocazie, s-au luat măsuri împotriva învățăturii lui Arie, care pretindea că Fiul lui Dumnezeu nu este de aceeași natură cu Tatăl. În această zi, creştinii ortodocşi din satul Bănești își comemorează morții
An de an, după oficierea Sfintei Liturghii, creștinii ortodocși din satul Bănești se îndreaptă către cimitirul satului, unde preotul paroh Ilie Marțineac oficiază slujba de pomenire a morțiilor, de stropire cu aghiazmă a mormintelor și a darurilor pregătite în acest sens pentru cei nevoiași sau pentru rude, după caz. Și astăzi, ca și în trecut, se păstrează tradiția de a se merge la mormântul celor dragi, plecați la cele veșnice. Având coșurile pline cu cozonaci, vin, pască sau ouă roșii, dacă această Sfântă zi cade calendaristic până în ziua Înălțării Domnului, rudele și apropiații aduc rugăciuni de pomenire. Semnificaţia acestui gest constă, după cum relatează site-ul arhiepiscopiabucurestilor.ro în faptul că: Moartea fizică a omului nu înseamnă nicidecum „trecerea în nefiinţă”, distrugere totală sau pieire a persoanei, deoarece sufletul este nemuritor (cf Ecclesias 12, 7). Mântuitorul Iisus Hristos spune tâlharului de pe cruce că va fi cu El în rai, chiar în ziua morţii lui (cf Luca 23, 43). Înţelegem aşadar că, în primul rând, pomenirea morţilor este un act de credinţă ortodoxă, întrucât ea se bazează pe credinţa că, fiind creat după c h i p u l l u i D u m n e z e u C e l nemuritor (Facere, 27), sufletul omului este nemuritor (cf.Iov 12, 10; Daniel 5, 23; Ecclesiast 12, 7; Matei 22, 31-32; 17, 3-4; Luca 9, 30-32; 23, 43), chiar dacă trupul omului, după moartea fizică, se descompune şi se risipeşte. Mai mult, sufletul nemuritor are, după despărţirea sa de trup, o viaţă intensă, dacă omul este credincios şi s-a unit cu Dumnezeu prin rugăciune.
Închei cu convingerea că ziua de 21 mai va rămâne vie în memoria copiilor și nepoților comunității creștine, respectând semnificația acestei zile, tradițiile și învățăturile creștine. Aşa cum relatează site-ul mai sus menţionat, „Modul în care un popor îşi respectă copiii, bătrânii şi morţii arată gradul lui de credinţă şi de civilizaţie. Îngrijirea mormintelor este, aşadar, un semn al iubirii noastre pentru cei care au trecut la Domnul şi aşteaptă împreună cu Biserica învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. De ce? Pentru că mântuirea omului este deplină când se mântuieşte nu numai sufletul, ci şi trupul, prin învierea sau ridicarea acestuia din stricăciune în ziua învierii de obşte şi prin intrarea lui în Împărăţia Preasfintei Treimi.”
La Bănești, sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena este asociată,
de cele mai multe ori cu hramul satului. Această asociere este total greșită, deoarece
hramul satului se prăznuiește în data de 6 decembrie.
