Ziua a început cu o plimbare prin sat, unde am descoperit însă, pe nesimțite, cu gâtlejurile fripte de sete câțiva țărani strânși la o bere sau un `50 (vorba țăranului). Discutau despre „problema agrară”. Dar, culmea, nu despre arat sau semănat, ci despre câți bani vor câștiga după ce vor vinde recoltele. Totul a căpătat o conotație aparte, căci țăranii noștri socoteau pe degete cât pământ au, cam cât vor vinde și cu ce parai râmân. Și totuși, acel tablou părea desprins din Moromeții. Îmi imaginam cum dimineața, țăranii își iau traista în spinare, plină de mâncare tradițională, și pleacă la prășit, discuit și alte treburi specifice agriculturii.
Cârciuma, așezată strategic într-un loc cu tradiție, îmi amintea de perioada când Moromete citea ziarul în poiana lui Iocan, fierarul satului. Dintre toții țăranii, unul mi se parea mai citit. Mircea I., 50 de ani, a renunțat la agricultură după Revoluție și s-a făcut afacerist. Acesta mi-a mărturisit că „pământul este greu de muncit de unul singur. Pentru o recoltă bogată și bună, trebuie să investești cel puțin 1500 lei. Așa că la final, când se trage linie, sătenii ies în pierdere. Deci ce e și agricultura asta? O afacere ca să trăiești de pe o zi pe alta. Unii nici măcar asta nu fac. Sunt familii care au doi-trei copii și se mulțumesc cu alocația. Pe o vreme ca asta, cum să trăiești din 200 lei?”. Dacă țăranii își băteau capul cu agricultura, la o altă masă, tinerii nici nu se deranjau să se gândească la asta. Chiar de la prima oră, aceștea tămăiesc sticlele de bere sau paharele cu țuică. Mircea I., a dorit să le demnostreze sătenilor, că la țară nu poți câștiga parai doar din agricultură, ci poți face bani frumoși dacă îți construiești o afacere. Ei bine, „stând pe laița din fața casei”, Mircea constată că satul lui e înconjurat de pădure și că nimeni nu s-a gândit să-și facă un gater. Zis și făcut. Nu trece o lună, și țăranul se apucă de treabă. Începe să construiască zi și noapte. Și muncește din greu să-și deschidă afacerea. Optimist din fire, Mircea I. își duce planul la bun sfârșit. La început, mărturisește el, „am crezut că nu va merge atât de bine. Oamenii au început să mă critice, să zică despre mine câte și mai câte, dar eu mi-am continuat munca. Astăzi sunt foarte fericit, pentru că nu trebuie să îmi fac griji că voi putea rămâne flămând.” Țăranul român-singur, fără bani, fără idei. S-a trezit după Revoluție aruncat într-o lume străină: cu piață liberă, cu concurență și importuri. Nici nu a apucat să învețe cum e cu capitalismul, în care nimeni nu gândește pentru tine, ci tu singur faci și vinzi să câștigi, că am intrat într-o nouă eră mondială: cea a globalizării, în care până și marile concerne industriale se înghit unele pe altele, fuzionează-fiind că doar ce-i mare e eficient. Țăranul se teme că politicienilor le-a convenit sărăcia de la țară, fiind că omul nevoiaș e ușor de manipulat. Micul țăran, ar vrea, acum să aibă un cuvânt în politică, dar unde să mai încapă?
Mircea I., a înțeles cum stă treaba și uite așa, a ajuns în prezent cel mai mare afacerisit din sat, și cel mai bogat. Dar el este o excepție. Majoritatea țărănimii românești rămâne personajul tragic din societate: nu produce, nu consumă, nu mișcă economia- ci îngroașă rândurile asistaților social. Tot Mircea I. spune că „țăranul român moare, dar nu se predă. După 20 de ani de capitalism, tot n-a înțeles că trebuie să se unească, dacă vrea să conteze pe piața europeană. Majoritatea aleg să meargă în străinătate, să strângă bani și apoi când se întorc să își ridice cele mari case. O prostie, zic eu. Însă, dacă privim în jur încă există sărăcie. Și ea nu vine niciodată singură, ci la pachet. E o mare problemă, dar ea vine la pachet cu o continuare a sărăciei. Ţăranul e obişnuit să aibă perioade de sărăcie şi să se lupte cu natura, are ani de secetă şi e sărac. Pe urmă vine un an bun şi îşi revine. Dar în momentul în care e sărac 10 ani şi nu se schimbă nimic, îşi pierde speranţa. Sărăcia vine la pachet şi cu o serie de aşteptări şi când acestea nu se materializează, investiţia în viitor scade. Or, în momentul în care nu mai aştepţi nimic de la viitor, chiar dacă apar oportunităţi, nu mai ai puterea să te gândeşti la ele, nu mai ai chef sa le cauţi. Este o spirală a sărăciei de tip psihosocial şi economic.” Se puteau observa construcții fel și fel, bine dichisite, aranjate în stil european. Deci unde este țăranul de altădată? Sau mai bine zis, mai există țărani? Ţăranul este o categorie socială care se cheamă societate ţărănească, iar a fi ţăran nu este o ocupaţie, este un mod de viaţă. Nu poţi să fii ţăran de unul singur. Undeva mai există țărani. În acele zone necrozate social, unde sunt ţărani pentru că nu au alte soluţii, unde au redevenit ţărani pentru că nu au avut acces nici la piaţa externă, nici la oraşele din România, şi nici nu au putut să devină fermieri. Atunci au redevenit ţărani nu pentru că au continuat să fie ţărani, ci pentru că au revenit la un mod de viaţă al economiei de subzistenţă.
Discuția mea cu Mircea I. părea să nu se mai sfârșească, dar acasă, îl așteptau oamenii să cumpere lemne, așa că a m-a salutat politicos și a plecat. (Încă revoltat pe țărani).
Saina TIPA