Home / Vocea satului / Vocea satului – februarie

Vocea satului – februarie

Am stat de vorbă, într-un periplu aleatoriu, cu mai mulți locuitori ai comunelor din județul Suceava. Întrebările n-au fost unele țintite, fiecare fiind lăsat să vorbească liber, despre ce a vrut, ce-l doare, dorește sau își închipuie că poate fi făcut. În definitiv, acesta e și rolul rubricii de față. Așadar…

Un fabricant de cazane, Hancea: „Cu cazane ne ocupăm, facem şi vindem. Nu prea merge treaba. Noi facem cazane de calitate, lucrăm după tradiţie, la rece, cu coală de tablă, pe care o batem. Lumea nu are bani, chiar dacă un cazan bun, cum e al nostru, costă câteodată, căci ne înţelegem la preţ cu omul, şi 100 lei. Meşteşugul nostru e aur curat, de asta nu-l spunem la nimeni, e secret”.
Catinca Dănilă, Corocăieşti – Vereşti: „ Avem pământ cam 80 de ari, că am dat la copii… Am pus porumb… Vreo 50 de ari şi m-a costat 15 milioane vechi. Nu scoţi banii, nici măcar banii pe care i-ai băgat. Ce să facem? Toate-s scumpe. Am avut vreo 2 pui… şi aceia au pierit. Am 70 de ani”.
Fata Catincăi, Maxim după bărbat: „Am doi copii şi poliartrită reumatoidă. Sunt pensionară de boală. Aşa cum pot, tot mai muncesc, că nu-ţi dă nimeni degeaba. Am 3 milioane şi jumătate pensie. Am purtat doi băieţi în facultate, aşa, cu chiu şi cu vai, la Iaşi. Unul dintre ei lucrează, altul îşi caută de lucru… Nu ştiţi dumneavoastră? Ca în viaţă. Trebuie să ne descurcăm. Avem şi animale, ca la ţară. Ne descurcăm şi nu aşteptăm de la nimeni. Oamenii sunt harnici pe aici, mai pun o legumă, supravieţuiesc… Dar, ştiţi ceva, dacă tot aţi venit, scrieţi acolo că n-avem întabulări, că ele costă mai mult decât pământul. Cum poţi lăsa o suprafaţă moştenire la copii aşa? Să se facă o lege şi pentru oameni, să se vadă ce şi cum, să nu mai cheltuiască omul 20 de milioane pentru nişte acte”.
Parohul de la „Sfânta Treime”, din Corocăieşti, Gabriel Cernăuţanu, 39 de ani: „ Sunt de 16 ani aici, ce pot să vă spun?… Aici sunt oameni gospodari, buni, cu frică de Dumnezeu, dar e o problemă pe care n-o prea bagă în seamă nimeni în mod particular. Satul îmbătrâneşte, suntem în al doilea an cu sporul populaţiei negativ. Dar asta e o tragedie a satului românesc, în general, şi se observă foarte bine şi la şcoală acest lucru… Până în Revoluţie, oamenii au emigrat spre oraş, la industrie, iar acum în afară, pentru a putea trăi… Au luat drumul pribegiei şi în momentul de faţă,15% din sat sunt case goale. Totuşi, din acelaşi motiv al pribegiei, s-a construit mult în Corocăieşti, până la criză. Apoi nu s-a prea mai construit. Lumea a plecat înapoi în străinătate, la muncă, iar casele nou construite au rămas goale… Despre biserică să vă vorbesc… Asta e biserica nouă, construită pe locul celei vechi, atestate în 1864. Pe vremea părintelui Rusu Mihai, în 1987, s-a început noua biserică… Au fost niște probleme, era pe vremea comunismului, dar oamenii și-au văzut de treabă, au fost statornici şi au reuşit până în 1997 să finalizeze construcţia. Zidurile bisericii noi au înconjurat biserica veche, iar apoi s-a demolat biserica veche. Ei, multe ar fi de spus. Am vrea ca şi autorităţile judeţene să-şi întoarcă mai mult faţa către noi, ca cele locale, care au făcut mult pentru comunitate… Să facă lucruri bune, ca oamenii să aibă mai mult curaj în a investi. Sunt oameni care au pornit afaceri cu ferme, cu animale, există o făbricuţă de calaburi… Eu o numesc zona industrială a satului, dar ar fi bine să existe o dezvoltare cu adevărat a acestei părţi economice a vieţii Corocăieştilor”.
Roşcani – Liteni, dialog absolut superb, necenzurat, cu un localnic
– Bună ziua. (Reporterul îşi pregăteşte minuţios, dar în acelaşi timp politicos, reportofonul pentru înregistrare.)
– ?…?…?
– Bună ziua… Cum merge treaba pe aici?… Daţi-vă puţin într-o parte, să nu vină vreo maşină…
– Nu ştiu, dom’le… (?)…
Suntem în Roşcani? Sunteţi din Roşcani, zic?…
– În Roşcani?… Unde să fim în altă parte?…
(Reporterul, doar pentru el: „Am început cu stângul. Ce-are acesta, dom’le?)…
– Ce vârstă aveţi?… (Îşi drege glasul, tuşind a pagubă, reporterul, parcă i-ar spune, aruncând cu fereală într-o parte, dulci şi din inimă, mici cuvinte interlocutorului său.)
– Nu ştiu, dom’le…
– Nu ştiţi? Dar de ce vă feriţi să vorbiţi?… Eu stau de vorbă cu oamenii, care spun ce probleme au… Dumneavoastră aveţi probleme?
– Nu ştiu, dom’le, nu ştiu…
– Nu ştiţi?… (?)…(?)…
– Nu ştiu, dom’le, nimic…
– Nu ştiţi nimic? (…) (Tuşeşte din nou reporterul.) Mulţumesc frumos.

A consemnat Ionel CURCAN

About cronicasatului

Check Also

TARANUL ROMAN MOARE, DAR NU SE PREDA

Ziua a început cu o plimbare prin sat, unde am descoperit însă, pe nesimțite, cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *