Home / Actualitate / COPIL INGHITIT DE PRUT

COPIL INGHITIT DE PRUT

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat seara zilei de 6 iulie, să intervină pentru căutarea unui băiat de 7 ani, din satul Crasnaleuca, comuna Coţuşca, dispărut în râul Prut, pe raza localităţii de domiciliu. Acesta se afla cu familia la scăldat când a dispărut brusc sub apă.

Cele trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani şi Dorohoi au sosit la faţa locului cu toate accesoriile specifice căutării, însă cei peste 20 de pompierii au căutat timp de 5 ore fără să găsească copilul.  Căutările au fost sistate în jurul orei 1, şi reluate luni, 7 iulie, la ora 5, iar după alte 4 ore de căutări pompierii au reuşit să găsească trupul neînsufleţit al copilului la cca. 30 de metri în aval de locul unde a fost văzut ultima dată în viaţă, la cca. şapte metri distanţă de mal şi o adâncime de peste doi metri şi jumătate. Acesta a fost adus la suprafaţă, cu ajutorul unei căngi.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani face un apel către părinţi să-şi supravegheze copiii şi să  nu-i lase la joacă pe malurile râurilor, lacurilor sau canalelor de irigaţii.

Elena STOIAN

About cronicasatului

Check Also

După 20 de ani, aur olimpic pentru la canotaj 8 plus 1 feminin

Pregătit de Antonio Colamonici și Marcus Despina, antrenorul responsabil de barcă, echipajul de 8 plus …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *