Un câine din comuna suceveanã s-a transformat în șarpe boa! Deși nu cântãrește pughibala mai mult de 15 kile și nu trece de 35 cm de la pãmânt pânã în vârful urechilor, în ultima vreme, s-a apucat din senin, de nebun, sã înghitã oi întregi. Mai ales înainte de Paști… Afirmația, mai puțin cea cu transformarea în șarpe mâncãtoriu de mioare, aparține unui cioban din Grãnicești, care a reclamat la șeful de post cum cã onorabila cãțea maidanezã, Tesa, a vecinei sale, Viorica Mocanu, îi înfulecã nesãtulã câte o oaie, când ți-e lumea mai dragã. Cum lumea þi-e dragã deregulã înainte de Paºti, lucrul acesta se întâmplã taman atunci. Șeful de post s-a conformat și, de câte ori are drum prin zonã, îi recomandã pe un ton cât mai oficial vecinei ciobanului sã… lege cãțeaua. Femeia o lega conștiincios, pentru cã nu se putea pune cu polițaiul satului.
Familia ei a cãpãtat, în schimb, un obicei ciudat, de la o vreme. și ea, și bãrbatu-su stau cu ochii beliþi în tavan toatã noaptea, frate, gândindu-se cum mama ei de viaþã poate Tesa a lor, luatã de micã de pe stradã și blândã ca o mielușea, sã înghitã pe furiș ditamai oaia, fãrã sã lase în urmã o ciosvârtã acolo, drept corp delict! Mai ales înainte de
Paști… O bucatã de blanã pe pajiște nu rãmâne din oaia ciobanului reclamagiu, sã-și facã cei reclamaþi batãr o cușmã de Crãciun!… Zilele trecute, aflãm cã polițþaiul comunal și-a reînnoit recomandarea fermã, executând, și îl felilcitãm pe aceastã cale, deci o necesarã activitate de prevenție, cãci se știe, din toate manualele polițienești de profil cu oi mâncate de câini transformaþi în șerpi boa, cã e mai ușor sã previi, decât sã combaþi. Familia Mocanu, al cãrei ginere Adi Manciu, din Suceava, ne-a povestit toatã întâmplarea, s-a hotãrât: fie o
obligã pe Tesa, cãțeaua, sã urmeze un program strict de dezintoxicare proteinicã și sã devinã vegetarianã, fie îi achitã preventiv, de anul acesta, ciobanului, oaia ce va fi mâncatã
la Paștele viitor… Lãsând gluma la o parte, aflãm cã ginerele Manciu se întreabã: „Cum a obþinut ciobanul ãsta autorizaþie pentru stânã în plinã comunã, în interior?” Ca sã glumeascã nevinovat, așa ca de la contribuabil la polițist: „Dacã mai mãnâncã Tesa vreo oaie, o fac contrabandistã de țigãri. Poate așa o prinde cineva asupra faptei, cum sunt prinși toți
contrabandiștii care tranziteazã Grãniceștiul!”