Cronica Satului Ziar de informatie pentru comunitatile rurale
Cugetam profund la politică, pe drum. Pe un drum, oarecare şi mă prinse o foame din aia, de trei persoane, care te taie la lingurică. Era luni şi ceaţă. M-am oprit lângă o caşcarabetă în municipiul reşedinţă de judeţ, să iau o scovergă, un cocofix acolo, să-mi potolesc foamea fiziologică, că de aia politică mă cam săturasem. Era luni.
Madama din interiorul chioşcului stătea cu spatele la gemuleţ, punând în cuptor prăjituri. Ca un domn bine educat, am aşteptat să-şi termine treaba, rezumându-mă să scanez fugitiv preţurile la cocofixuri şi să-i remarc posteriorul bine clădit, de femeie care ştie ce vrea. Mare surpriză a dat peste mine: cum stăteam eu, aşa, în contemplaţie regulamentară, mă pomenesc că dosul cucoanei prinde a vorbi, gutural, cu mine, căci ea nu s-a întors nicio clipă, continuând să bage într-o veselie tăvi în cuptor: „Ce vrei?”. I-am răspuns fundului vorbitor că doresc, dacă se poate, un ştrudel.
Dosul vorbitor a tăcut, femeia, nici tânără, nici frumoasă, nici blondă şi nici urâtă, întorcându-se cu faţa, spre a-mi onora comanda. Era o femeie reciclată, cum nici în filme nu vezi. Şmacuri, rimeluri de femeie modernă, cu coafură şi parfum de vanilie şi zahăr.
A luat graţios, cu două degete pătrate, cu care stricase în copilărie clapele pianului părinţilor, făcându-i să-l arunce pe urmă pe geam, cocofixul, l-a pus într-o pungă şi mi l-a dat. I-am remis leii, vreo 5, şi am aşteptat restul. Mi-a aruncat în scârbă 50 de bani, s-a întors, şi în scenă a reintrat dosul vorbitor. „Ce mai vrei?”. „Păi, dar, însă?”. Au revenit cele două degete pătrate, care mi-au aruncat pe tejghea o bombonică.
Indignat, dar domn în continuare, nu i-am zis nimic cucoanei, dar am aranjat, când m-am întors să plec, cu posteriorul propriu, să mă răzbune şi să-i spună el vreo două impertinentei. Ca de la dos la dos.
Pe urmă, m-am gândit din nou la politică… Femeia reciclată.
