La sfârşitul lunii iunie primarul municipiului Bacău a fost arestat, la cererea DNA, întrucât acesta s-ar face vinovat de luare de mită. Şi nu orice sumă, ci nu mai puţin de 2,3 milioane de lei, din partea a patru oameni de afaceri. Cu toate acestea, Curtea de Apel Bacău a decis ca primarul liberal să fie cercetat sub control judiciar. Isprava nu a fost înfăptuită doar de către primar, ci acesta împreună cu vărul său, Liviu Cenuşă şi Liviu Goian ar fi fost părtaşi la ilegalitate. Astfel toţi cei trei au fost reţinuţi, însă, primarul şi ceilalţi trei bărbaţi au fost eliberaţi sub control judiciar. Această decizie a fost ulterior contestată în faţa instanţei supreme. Într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se prezenta, la data respectivă, că primarul s-ar face vinovat de 5 infracţiuni de luare de mită, în timp ce Liviu Cenuşă şi Liviu Goian ar fi vinovaţi de 3 şi respectiv 2 infracţiuni de complicitate la luare de mită. Conform comunicatului, în perioada 2008-2011 primarul ar fi cerut şi ar fi primit sumele de bani impresionante, prin intermediul celorlaţi doi inculpaţi din dosar, de la patru oameni de afaceri din judeţ. Aşadar, ar fi cerut de la administratorul unei firme jumătate din suma decontată de Primăria Bacău, decont care reprezenta valoarea fiecărui stâlp de iluminat public la care firma respectivă efectua lucrări de întreţinere. Această sumă era de 38 de euro per stâlp astfel că în baza acestei solicitări, Stavarache ar fi primit în cei trei ani de “colaborare”nu mai puţin de 810.670 de lei.
Tot în aceeaşi perioadă, mai exact în 2009 primarul a mai pretins de la un alt om de afaceri suma de 150.000 de lei pentru ca societatea acestuia să poată efectua lucrări tehnico-edilitare în Bacău. Aceşti bani ar fi fost primiţi în 2 tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive. Acelaşi om de afaceri a mai fost solicitat încă o dată în aprilie 2009 când Stavarache a cerut 10 % din valoarea unui contract de antrepriză între societate şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe Bucureşti, având ca obiect construcţia unui bloc cu 45 de locuinţe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 de euro, inclusiv TVA. Din acest târg primarul a plecat mai bogat cu peste 1 milion de lei.
În acelaşi dosar se mai evidenţiază şi faptul că pe lângă aceste sume colosale, Romeo Stavarache a mai primit 2 tranşe de 30.000, respectiv 40.000 de lei de la un alt om de afaceri, şi o sponsorizare de 100.000 de lei de la un altul, care a obţinut în schimb un certificat de urbanism. Toate aceste suspiciuni au condus la reţinerea primarulrui şi a altor două persoane în arest. Cu toate acestea, deşi au fost eliberaţi sub control judiciar, Stavarache s-a întors înapoi în celulă deoarece nu a respectat legislaţia privind sistarea legăturilor dintre inculpaţi. Acesta, chiar de când a ieşit pe uşa poliţiei a luat legătura cu ceilalţi inculpaţi, ba chiar au împărţit aceeaşi maşină până la domiciliu. După declaraţiile anchetatorilor aceştia s-au deplasat împreună până la domiciliul primarului, deşi legea interzice apropierea inculpaţilor din acelaşi dosar. Astfel procurorii DNA au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul Romeo Stavarache, însă nici ceilalţi doi inculpaţi nu au scăpat de această sancţiune.
Sancţiune după sancţiune
La o zi după ce a fost reţinut, primarul Bacăului a fost informat că a fost suspendat din funcţie de către prefectul judeţului Dorian Pocovnicu. Atribuţiile primarului au fost preluate de viceprimarul Vasile Pescaru. „Ordinul de suspendare din funcţie a primarului Romeo Stavarache este valabil până la eventuala emitere a unei alte hotărâri de către instanţă prin care se suspendă măsura arestului preventiv. Dacă după 29 de zile măsura arestului preventiv este prelungită, atunci voi emite un nou ordin prin care primarul Romeo Stavarache va fi suspendat în continuare din funcţie”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX prefectul judeţului Bacău, Dorian Pocovnicu.
La începutul acestei luni Romeo Stavarache, Liviu Goian şi Liviu Cenuşă au fost transportaţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea judecării contestaţiei făcute de procurori cu privire la eliberarea sub control judiciar.
Acesta nu este, totuşi primul dosar de cercetare penală a lui Romeo Stavarache acesta fiind cercetat acum 2 luni în calitate de inculpat.
Conform unor surse din rândul avocaţilor, numele proaspăt-suspendatului primar va mai fi menţionat şi în unele dosare viitoare, cu privire la finanţarea în baza legii 350/2005, nereguli majore la CET Bacău dar şi derularea unor contracte publice.
Nici în data de 9 iulie inculpaţii nu vor scăpa de judecată, prezenţa lor fiind necesară în momentul deciziei schmbării măsurii de control judiciar în libertate, cu starea de arest preventiv.
Rămâne de văzut cum se va finaliza această situaţie, cert este că pe fondul ruperii USL, tot mai mulţi primari corupţi apar ca ciupercile după ploaie.
Cătălina C.