Ei au devenit ai noştri

Numele meu este Paul Clark şi sunt administrator al unui supermarket. Locuiesc într-un orăşel din sud-estul Angliei, numit Sudbury.
Aventura mea cu România este prea lungă şi cu multe detalii semnificative să încapă în ziarul dumneavoastră, dar voi încerca să redau pe scurt ceva din timpul petrecut în
frumoasa dumneavoastră ţară.
În iulie 2000 am decis să vizitez România cu o societate de caritate numită „ROMANIA CARE”, ce a investit o sumă financiară substanţială pentru renovarea şi extinderea unui spital mic în satul Fîntînele. Venisem cu intenţia de a sta o lună ca voluntar şi de a ajuta la montarea instalaţiei pentru apă curentă în spital. Încă de la sosirea mea, m-am simţit ca acasă şi am fost uimit de ospitalitatea sătenilor faţă de mine. Luna s-a scurs repede şi venea timpul să revin la serviciul meu, în Anglia, însă nu am vrut să mai plec: mă îndrăgostisem de viaţa din sat. Mi-am sunat şefii din Anglia şi le-am spus că aş vrea să rămân în Fîntînele să continui munca la spital.

În timpul lucrului la Fîntînele am discutat cu directorul şcolii din Băneşti şi m-am oferit să ajut la predarea limbii engleze elevilor. El a acceptat oferta mea, astfel mi-am încercat puterea în predare. Lucrul în legătură cu aceasta a fost că în timp ce eu îi învăţam pe copii engleza, ei mă învăţau pe mine româna şi astfel la sfârşitul lunii stăpâneam cuvintele de bază.
Sentimentele mele pentru şcolile din Fîntînele au crescut şi prin legăturile mele de caritate din Anglia, am adunat fonduri pentru a zugrăvi şcoala pe exterior şi echipă de voluntari români şi englezi au venit să ajute la zugrăvit. În acest timp de legătură cu şcoala am fost încântat să fiu implicat într-un proiect şcolar la care şi am mers în câteva ţări europene cu o o echipă, ca translator. Şcoala de la Băneşti este cunoscută acum în cinci sau şase ţări din Europa. Noi am făcut multe cluburi de vacanţă pentru copii şi am strâns pachete pentru Crăciun pe care le-am distribuit împreună cu administratorul spitalului şi preotul ortodox celor nevoiaşi din sat.
În timp ce încă lucram la spital, societatea m-a rugat dacă pot să ajut la
construirea unui azil la Ilişeşti. Am acceptat şi a fost nevoie să mă deplasez zilnic la Ilişeşti şi să transmit mai departe, în Anglia, progresul făcut.

Construirea a durat trei ani şi când a fost gata am devenit administrator acolo, lucrând îndeaproape cu Primăria Suceava pentru a găsi oamenii potriviţi, cu nevoi speciale de care să putem avea grijă.
Aproximativ un an am lucrat ca administrator, apoi m-am întors la Fîntînele şi m-am alăturat Asociaţiei Olandeze de Caritate care intenţiona să dezvolte ferma nefolosită
din Fîntînele într-o fermă mare, obişnuită. Aceasta a fost o mare provocare pentru mine care nu aveam nicio idee despre agricultură.
Am fost trimis în Olanda pentru o instruire despre vaci şi lapte apoi m-am întors la Fîntînele pentru a dezvolta ferma.
După câţiva ani şi 80 de vaci adunate, am găsit o altă slujbă la un hotel nou construit, în Suceava, numit Conacul Domnesc. Am lucrat ca manager de marketing acolo şi slujba mea
era să promovez afacerea.
Momentan sunt din nou în Anglia cu soţia şi fiul meu dar fără doar şi poate am să revin într-o zi în satul pe care-l iubesc atât de mult.

Hans Plaggenmarsch este căsătorit cu Maaike, împreună au trei copii:
Mathias, Judith şi Rowan. Ei locuiesc la ferma „Văcuţa verde”- Complex Fîntînele de
cinci ani. Hans este inginer-zootehnist şi a venit în România pentru un proiect de
dezvoltare rurală.
– Domnule Hans aţi putea să ne spuneţi în câteva cuvinte cine sunteţi?
– Numele meu este Hans Plaggenmarsch. Am 33 de ani. Sunt căsătorit şi sunt
fermier.
– Ce v-a adus în România?
– Am venit în România pentru prima dată în 2003, la Oradea, cu o asociaţie din
Olanda, tot cu un proiect de dezvoltare rurală. Mi-a plăcut ţara, mediul, am văzut că
pământul este bun pentru agricultură. În octombrie 2007 am venit pentru prima dată la
Fîntînele cu soţia şi asociaţia din Olanda, iar în iunie 2008 ne-am stabilit aici.
– Având în vedere stilul diferit de viaţă al poporului olandez, cum aţi
reacţionat la primul contact cu România?
– Românii sunt simpatici: în Olanda eşti invitat doar la o cafea, aici te invită la
masă. Despre viaţa la ţară: cum e aici, aşa au trăit bunicii mei. România este ţara
contrastelor: vezi oamenii cu cal şi căruţă, dar vorbind la telefonul mobil. Ţara este mai
săracă decât Olanda, mai puţin dinamică în domeniul agriculturii. Cred că de vină este
educaţia şi în unele cazuri băutura.
– Sunteţi aici cu soţia şi cei trei copii… Cum au reacţionat ei la contactul cu
spaţiul şi oamenii de aici?
– Copii s-au adaptat uşor pentru că sunt în creştere. Mai greu a fost pentru
Maaike, deoarece, având 3 copii mici, a trebuit să stea mai mult în casă, cu ei. Eu, după patru ani, am început să-i înţeleg pe români ce fac, de ce fac unele lucruri şi cum le fac.
– Sunteţi în România, mai exact în Fîntînele, de cinci ani. Ce proiecte de viitor aveţi?
– Vrem să extindem ferma, să facem caşcaval şi să dezvoltăm relaţii în domeniul agricol, cu alţi fermieri localnici şi din zonă interesaţi în producerea de concentrate. Un alt
proiect este finalizarea spaţiului alocat unui program de genul after-school, pentru copii, dar să nu fie legat doar de şcoală şi teme ci să fie şi ceva plăcut, pe perioada anului şcolar, iar
în vacanţă să continuam cu programele de vară pentru copii, începute din 2009.
– Ce părere aveţi despre cultura românească?
– Îmi place mult. E diferită de cea din Olanda. Mâncarea este gustoasă. Oamenii sunt credincioşi în comparaţie cu cei din ţara mea. Aici sunt credincioşi ortodocşi care încă
respectă sărbătorile şi tradiţia cu teamă. Mănăstirile din zona Sucevei sunt frumoase. Bucovina este o zonă atractivă din punct de vedere turistic – o grădină a Europei în acest
domeniu. Îmi place şi portul tradiţional şi oamenii. În Olanda e muncă, muncă şi iar muncă, dar aici se pune mai mult preţ pe relaţii. La noi societatea s-a individualizat mult. Cred că
a început asta şi aici, dar mai lent, după comunism. Aici nu e după prestaţie ci după relaţia interumană, ceea ce îmi place. Aş vrea să duc ceva din asta şi în Olanda când mă întorc.Cred
că România ar avea potenţial pentru a fi cam a III-a ţară, ca producător agricol, din Europa.
– Cum este relaţia dumneavoastră cu comunitatea locală?
– Hmmm…. Bună! Am încă o mare problemă cu limba mai ales când vine vremea să îmi exprim sentimentele. De aceea nu am prieteni ca cei din Olanda.
– Ca fermier nu poţi vorbi de timp liber. Totuşi o familie sănătoasă are nevoie şi de aşa ceva. Cum rezolvaţi asta?
– Noi obişnuim să luăm masa de trei ori pe zi, cu întreaga familie. Asta înseamnă mult pentru mine. E adevărat că lucrăm din plin şapte zile pe săptămână, dar trei ore, zilnic,
le petrecem la masă, împreună.
– O ultimă întrebare: Ce sfat aţi da tinerilor români care se află la început de drum în viaţă, referitor la carieră, viaţa de familie… Care din ele ar trebui să aibă prioritate?
– Prioritară ar trebui să fie educaţia! Dacă vrei ceva: învaţă ceva practic! Aici este multă teorie, dar prea puţină practică. În Olanda este invers. Şi un sfat pentru tânăra
generaţie şi nu numai: mai puţină corupţie! Deşi e greu aşa ceva în România, la ora actuală, cred că dacă generaţia de mâine ar spune NU corupţiei, ar fi posibil acest lucru!