Home / Agricultura / Vin controalele APIA!

Vin controalele APIA!

Suceava, solicitanţi de subvenţii de la Uniunea Europeană pentru terenurile
cultivate, se află sub lupa echipelor de control ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în
Agricultură (APIA) Suceava, pentru a se stabili veridicitatea datelor din declaraţii,
precum şi respectarea angajamentele pe care şi le-au luat, odată cu cererile depuse.
E bine de ştiut: în cazul în care se constată că nu sunt respectate cerinţele
impuse, se stabileşte o diminuare a subvenţiei ori chiar sistarea acesteia!
Eugen Mogoş, directorul, APIA, precizează că cei peste 2.400 de fermieri au
fost aleşi la întâmplare, potrivit normativelor europene în materie, dintr-un total de
58.000 care au solicitat subvenţii pe terenul agricol lucrat.
Se verifică în teren dacă sunt respectate Cerinţele minime pentru măsurile de
agromediu, Bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), Cerinţele legale în materie
de gestionare etc. De asemenea, se vor face şi controale privind suprafeţele trecute în
declaraţii şi realitatea din teren.
Anterior verificărilor, fermierii vizaţi vor primi înştiinţări scrise cu privire la
ziua în care urmează a se efectua controlul în teren.

About cronicasatului

Check Also

NOI NORME DE CONCESIONARE A PAJIŞTELOR

Ministerul Agriculturii are obligaţia de a centraliza anual suprafeţele din categoria de folosinţă pajiști permanenete prin intermediul registrului agricol …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *