NU ESTE O FICTIUNE, CI O POVESTE ADEVARATA!

Botosaneanul care s-a ascuns în soba timp de 22 de ani

Comuna Roma din judeţul Botoşani a fost aleasă, ală­turi de alte cinci localităţi cu pământ fertil din ţară, pentru a da startul proce­sului de colectivizare din România. Comuniştii au ve­nit aici, în 1949, însoţiţi de jandarmi şi de tovarăşi ruşi, pentru a le explica oameni­lor de ce era mai bine să-şi dea pământurile statului. Pe 12 iunie 1949, toţi sătenii din Roma au fost chemaţi în centrul satului, la Primărie, unde tovarăşii le-au spus că trebuie să-şi dea pământuri­le statului pentru a înfiinţa Gospodăria Agricolă Colec­tivă (GAC). Când au auzit că sunt obligaţi să-şi dea loturile comuniştilor, oa­menii au pus mâna pe pari şi pe coase. Cei 500 de gos­podari chemaţi la Primărie i-au fugărit prin tot satul pe activiştii de partid şi pe jan­darmi. Mulţi dintre aceştia au încăput pe mâinile săte­nilor furioşi care i-au bătut cu parii şi cu pumnii. Chiar şi pe jandarmii care încer­cau să îi aresteze. Conflic­tul a luat amploare, iar în mica localitate din nordul Moldovei a sosit şi Armata.Printre „revoluţionarii“ din centrul satului se afla şi Ilie Alexoaie, un tânăr de 19 ani, alături de de tatăl său, Dumitru. Tânărul şi-a apă­rat părintele de jandarmi şi a împărţit câţiva pumni comuniştilor. A culcat la pă­mânt un activist şi o tovară­şă. Când a venit Armata în sat, fiecare a fugit pe unde a putut. Ilie s-a ascuns ini­ţial pe câmpuri şi prin căpi­ţe. Se hrănea cu ce apuca, inclusiv cu rădăcini.„Nimeni nu a mai stat să vadă unde şi cum. Cu ce aveau pe ei, unii au ţâşnit pe fereastră, alţii s-au ascuns prin be­ciuri. Tata a stat pe câmpuri aproape o lună. A avut no­roc că era vară“, povesteşte Anca Coler (32 de ani), fiica lui Ilie Alexoaie. După ce s-a retras Armata din sat, Ilie s-a furişat acasă. Securiştii încă mişunau prin localita­tea care fusese împrejmuită cu gard de sârmă ghimpată. Toţi erau bănuiţi. Tânărul de 19 ani era considerat un element periculos care a încercat să „răstoarne or­dinea de stat“. Era singurul care scăpase dintre „revolu­ţionari“. Când a ajuns aca­să, a aflat că tatăl său a fost ridicat şi băgat la puşcărie. A pus din nou mâna pe par. „L-a convins mama lui să se potolească. Îşi iubea enorm mama şi nu voia să o facă să sufere. I-a spus: „Măi băie­te, tu mi-ai mai rămas, dacă mă iubeşti, te ascunzi!”, spune Elena Alexoaie (74 de ani), cea care i-a devenit soţie lui Ilie. Bărbatul s-a ascuns 22 de ani. Omul, şi-a săpat la repezeală un as­cunzişsub sobă. Acolo stă­tea toată ziua. În tot acest timp, comuniştii l-au cău­tat. „Mama lui le-a spus că băiatul e mort. L-a declarat mort şi la Primărie. Le-a spus că atunci când a fugit, s-a dus departe şi ştie ea că el s-a înecat. Nu au crezut. Securiştii o întrebau pe soa­cra mea unde stă, dar nu se atingeau de ea. Le era frică. Ştiau că dacă Ilie se ascunde şi ei îi fac ceva maică-sii, îi omoară ca pe câini“, com­pletează soţia lui Ilie Ale­xoaie. Am aflat, totodată, că omul ieşea doar noaptea şi atunci îşi ajuta mama la treburile din gospodărie. Se îmbrăca în haine femeieşti, ca să nu fie recunoscut şi se apuca de treabă: crăpa lem­ne, strângea fânul sau repa­ra ce era de reparat prin gospodărie. În sobă, învăţa­se să coasă şi, când nu dor­mea, făcea straie populare. „Făcea nişte straie foarte frumoase. Ne-au rămas şi nouă câteva rânduri. Sunt convinsă că erau oameni care ştiau de el. Dar nimeni nu l-a trădat. Totuși, comu­niştilor nu le-a venit ideea să caute în sobă. Acesta a fost norocul tatălui meu“, spune Anca, fiica lui Ilie.

„LIBERTATEA”

După 22 de ani petrecuţi în propria temniţă, în 1971, au venit din nou securiş­tii să răscolească locuinţa. Ilie Alexoaie avea 41 de ani şi a fugit din nou pe câm­puri. Zilele s-au transfor­mat în săptămâni. Iar după aproape o lună şi jumătate, când s-a întors, a găsit mul­tă lume la el acasă. Murise mama lui. În acel moment, Ilie Alexoaie, pe care aproa­pe nimeni nu îl mai recunoş­tea după atâţia ani, a decis să renunţe la ascunzătoare. „La priveghi, am stat toa­tă noaptea de vorbă cu el. Era tare slăbit, el care fu­sese un zdrahon! Nu îl mai recunoşteau nici comuniştii. Eu l-am îndrăgit de mică şi l-am aşteptat pe el. A sufe­rit mult la moartea mamei lui“, îşi aminteşte Elena Alexoaie. A doua zi după ce şi-a îngropat mama, Ilie a pus mâna pe topor şi a ple­cat spre Primărie să îşi cea­ră pământul înapoi.

„Am mers după el şi i-am spus că îl împuşcă dacă face asta şi măcar de dragul meu să stea liniştit. Am vorbit câteva ceasuri şi l-am con­vins. A mers imediat la tata şi m-a cerut de nevastă. El s-a sacrificat pentru cei dragi lui. S-a bătut în 1949 pentru pământul familiei şi pentru tatăl lui, a stat as­cuns pentru mama lui, iar pentru mine a strâns din dinţi şi a acceptat jugul comuniştilor. Ca să ne hră­nească şi pe mine, şi pe co­pil. Nu îi suporta, nu putea să îi vadă, i-ar fi strâns de gât, dar pentru noi, îndura. un om bun şi curajos“, măr­turisește, Elena Alexoaie. După ce a cerut-o de nevas­tă pe Elena, cu 10 ani mai tânără decât el, Ilie Alexoa­ie s-a dus la Miliţie şi s-a predat. Mulţi dintre comu­niştii care au trăit momen­tul 1949 la Roma plecaseră sau muriseră. Ilie nu mai era o ameninţare. A fost, totuşi, bătut şi ţinut în arest câteva zile. A fost un om torturat!

ÎNCHISOAREA DE AFARĂ

După ce a fost eliberat, s-a întors să muncească pă­mântul. A acceptat să lucre­ze la CAP. Era agricultor şi trebuia să-şi întreţină fa­milia. Nu avea altă soluție. În 1981, soţia lui a născut şi un copil, o fată. Alexoaie a strâns din dinţi, s-a supus şi a respectat tot ce voiau comuniştii de la ei. Ca o iro­nie a sorţii, gardul cu sârmă ghimpată care înconjura satul, pus de comunişti ca să nu se fure de pe ogoare, trecea chiar prin faţa casei lui Ilie.„Tata, când vedea gardul, spunea că a stat as­cuns 22 de ani degeaba. Că tot în închisoare se află. S-a supărat odată şi i-a venit să-l dea jos cu toporul. Tot pentru noi s-a liniştit“, po­vesteşte Anca Coler.

ÎNGENUNCHIAŢI DE  COMUNIŞTI

Localitatea botoşănea­nă Roma, întinsă pe şapte coline şi botezată în 1926 de un arhitect pasionat de istoria antică toc­mai după capitala Imperiului Roman, a fost îm­prejmuită cu gard de sârmă ghimpată din 1950 până în 1970. Rămăşiţe ale gardu­lui se mai găsesc şi astăzi la marginea comunei. Aşeza­rea datează încă din vremea lui Ştefan cel Mare, sub nu­mele de Cotârgaci, sat care există şi astăzi. Oamenii de aici au lucrat pământu­rile boierilor din generaţie în generaţie. Abia în 1923, după Legea Agrară, sătenii, majoritatea veterani din Primul Război Mondial sau chiar de la cel din 1877, au fost împroprietăriţi de către regele Ferdinand I. Acestor oameni, comuniştii le-au cerut în 1949 pământul.

PRIMELE REVOLTE  ANTICOMUNISTE

Revolta ar fi fost printre primele forme de luptă an­ticomunistă din ţară. „Mulţi ţărani au luptat în armata regelui în războaie. Cei mai mulţi erau gospodari în toa­tă regula şi nu îi sufereau pe comunişti. Culmea, aici, în acest sat de „soldaţi” ai re­gelui, comuniştii au vrut să facă printre primele „colec­tive agricole”. Bineînţeles, s-a iscat o revoltă în toată regula. A fost printre prime­le revolte de acest gen din ţară. I-au alungat pur şi sim­plu pe comunişti din sat“, spune şi istoricul Gheorghe Median, din Botoşani. Elena Alexoaie, soţia lui Ilie Ale­xoaie, deşi pe atunci avea doar 9 ani, îşi aminteşte di­mineaţa aceea de 12 iunie. „Eu l-am văzut dimineaţa pe tata. Era supărat. Şi-a luat la revedere de la mai­că-mea, nu a vrut să mă ia cu el. A pus numai mâna pe coada de la topor şi a plecat la Primărie. M-am strecurat cu alţi copii pe după garduri şi am văzut cum i-au luat la bătaie pe jandarmi. I-au bă­tut şi pe ruşi. Întâi, oame­nii i-au refuzat frumos, dar când comuniştii i-au ame­ninţat şi le-au spus că or să aibă de suferit toţi ai lor, s-a încins bătaia. I-au fugărit din sat“, povesteşte Elena Alexoaie. Cu toate acestea, comuna Roma a fost printre primele localităţi din ţară care au fost colectivizate.

CUCERITĂ ȘI  TRANSFORMATĂ

După revolta din centrul satului, două zile la rând, jandarmii au încercat în numele activiştilor de par­tid, care nu mai îndrăzneau să vină la Roma, să „cuce­rească“ localitatea. Ţăra­nii au rămas pe poziţii. Cei mai mulţi erau veterani de război, iar jandarmii nu au reuşit să îi „dovedească“. A treia zi a venit însă Arma­ta. Satul a fost „cucerit“ cu tancuri şi cu trupe înarmate ca pentru război. A urmat prigoana celor care au parti­cipat la revoltă. Cu oamenii recrutaţi din sat şi transfor­maţi peste noapte în acti­vişti şi informatori, Roma a fost scotocită în căutarea „instigatorilor“ şi a „sabo­torilor“ Republicii Populare Române. „Stăteam închişi în casă şi mergeau soldaţii pe străzi şi, împreună cu jandarmii, ridicau oamenii. Pe cei care s-au bătut la Primărie şi nu i-au lăsat pe comunişti să le ia pământul. Tata a scăpat, pentru că nu a apucat să bată pe nimeni. Şi l-au lăsat în pace şi in­formatorii de la Securitate. A fost o minune, pentru că nu ştiam ce făceam fără el. Au venit cu tancurile în sat şi au ţinut tot câmpul încon­jurat cu tancuri trei zile“, povesteşte Elena Alexoaie.

VISUL I S-A ÎNDEPLINIT

După 1990, Ilie Alexoa­ie şi-a primit pământul înapoi. S-a plimbat ore în­tregi pe ogor şi a mângâ­iat brazdele pentru care a suferit atâta. A continuat să îşi lucreze pământul la Roma, să îşi ajute familia şi a refuzat să vorbească despre ceea ce a trăit (cine ar vrea, totuși, să își amin­tească astfel de momente?).

În anul 2008, Ilie Alexoaie a murit. A fost înmormântat cu haine făcute de el. Elena Alexoaie şi Anca Coler merg zilnic la mormântul „revolu­ționarului” şi îi aprind o lu­mânare. Soţia lui, cea care l-a iubit din copilărie, îi vor­beşte. Peste tot în cimitirul din Roma se află morminte­le luptătorilor anticomunişti de la revolta din 1949.

Sabina TIPA