Vine o vreme în viaţă când se întâmplă ca relaţiile dintre doi oameni să devină imposibile, iar unul dintre ei nu vrea să mai continue alături de celălalt, simţind că până şi aerul, altădată comun, s‑a făcut irespirabil lângă persoana care transformă totul în cel mai negru coşmar.
Şi dacă, în cazul soţilor legitimi, situaţiile de gen îşi găsesc rezolvarea prin divorţ la judecătorie, primărie sau notar, în cazul concubinilor se întâmplă adesea ca celălalt să nu vrea să se resemneze sub niciun chip, să renunţe nici în ruptul capului, preferând să abordeze, din cine ştie ce motive interioare, jalnicul model comportamental lăpuşnenian: „Dacă tu nu mă vrei, eu te vreau!”.
O femeie, originară din Ştirbăţ, a stat în concubinaj 7 ani de zile, în Lisaura, cu un individ mult mai mare decât ea, blestemându-şi însă cu amar zilele, după ce s-a mutat cu arme şi bagaje în casa personajului.
Acesta, în vârstă de 63 de ani, cu antecedente penale dintre cele mai grave, alcoolic şi violent la băutură, s-a crezut dintr-o dată stăpân cu drepturi depline pe biata femeie, supunând-o la cazne grele, până ce, în urmă cu o lună, ea n-a mai putut răbda şi şi-a luat, disperată, lumea-n cap. N-a mai putut suporta nicio secundă să stea alături de bestie şi a revenit acasă, la mamă-sa, crezând că a scăpat pentru totdeauna de „teroristul” ei de serviciu. N-a luat nimic din ce era al ei, a preferat să lase totul acolo şi să nu-i mai ştie numele fostului concubin, închipuindu-şi că acela va înţelege şi o va lăsa în pace.
S-a înşelat amarnic, pentru că individul o hărţuieşte sistematic, ameninţând-o, ba chiar trecând la violenţe propriu‑zise, încât femeia nu mai ştie ce să facă şi pe unde să scoată cămaşa.
Într-una din zile, „handralăul”, după cum singură îl descrie, s-a înfăţoşat, beat, nervos şi ţanţoş nevoie mare la magazinul ei (femeia are o minusculă afacere de pe urma căreia îşi târâie zilele), pus din nou pe scandal. Înăuntru, ca în orice magazin, fie el mic sau mare, lume, oameni străini, clientelă.
N-a contat pentru bătrânul cocoş ot Lisaura acest amănunt. A urlat, a jignit pe toată lumea, făcând-o pe femeie să intre în pământ de ruşine. Şi, înainte să plece, a pus mâna pe un cuţit şi i-a tăiat acesteia, sub privirile îngheţate de frică ale celor prezenţi, în bucăţi, geanta de pe umăr. Îşi adusese aminte că el i-o făcuse cadou. „N-ai să scapi aşa uşor!” a şuierat viperin, înainte să-şi mute înapoi în crâşmă fizicul duhnind a băutură.
Femeia s-a adresat cu o plângere la poliţie, „teroristul” a fost audiat, însă, până în prezent, spune reclamanta, nu s-a întâmplat nimic bun pentru dânsa.
„A venit din nou la magazin. Din nou beat, din nou cu scandal. L-a scos cineva afară, dar, pe urmă, s-a tot plimbat prin faţă, făcându-mă să tremur de frică. Nu ştiu ce să mă mai fac. E în stare de orice. Îmi vine să închid magazinul şi o să mă mut pe altă planetă. Poate acolo nu mă va găsi şi pot şi eu să duc o viaţă liniştită! Cu ce am greşit?”, ne-a spus, înghiţindu-şi cu greu lacrimile, femeia.
Mugur GEU