Home / Vocea satului / Vocea satului – noiembrie

Vocea satului – noiembrie

Am stat de vorbã, într-un periplu aleatoriu, cu mai mulți locuitori ai comunelor din județ Întrebãrile n-au fost unele țintite, fiecare fiind lãsat sã vorbeascã liber, despre ce a vrut, ce îl doare, dorește sau își închipuie cã poate fi fãcut. În definitiv, acesta e și rostul rubricii de fațã. Așadar…

Constantin Popovici- 65 de ani (Roșcani- orașul Liteni): „E greu. Lumea nu are unde sã munceascã, cã nu-i nici o fabricã. Eu sunt un biet agricultor. Tineretul este plecat, satul îmbãtrânit… Cei care au rãmas, din tineret adicã, sunt duși la vale…Mai sunt cei ce vin de afarã și-și fac case. De încãlzit, ne încãlzim cu lemne pe care le luãm de prin Vorona, Tudora și de pe lângã Fãlticeni.” Într-un magazin din Roșcani, persoane care au dorit sã rãmânã anonime: Una: „În centru, câinii vagabonzi stau ca la oraș iar gunoiul se ridicã o datã la o sãptãmânã.” Alta: „ Ca peste tot, oamenii iau pe datorie, cã e greu cu banii.” Și o alta, mult mai convingãtoare: „Ne pare rãu cã suntem la oraș, cã n-avem nici un fel de avantaj, mai ales în privința utilitãților.”

Ioan Dascãlu- 73 de ani, (oraș Liteni): „Am vreo 6 hectare de pãmânt, împãrțite cu feciorii. Eu cultiv mai multe: fasole ( pe care le dihoc acuma sã nu facã presiune), porumb, ovãz, lucernã și cartofi. Anul ãsta o ieșit recoltã și nu prea. Dar e bine. Rãu e cã, în comparație cu orașul Liteni nu avem apã. S-o fãcut instalații numai pe dealuri, unde sunt izvoarele de pãdure, iar la noi, aici, pe valea Siretului, fântânile au secat fiindcã dupã excavãri, fundul râului a coborât cu 2-3 metri. Sper sã mã audã și ãia de la conducere, cã nu știu dacã o fost vreun interes sau numai o greșealã, eu cred cã o fost greșealã, s-au fãcut instalații de apã și canalizare pentru vreo 5 case pe dealuri iar la noi, unde sunt câteva sute de case, ioc. Și, sã vã mai spun ceva: se cunoaște lipsa tinerilor.”

Orașul Dolhasca, un cetãțean (54 de ani): „ De când suntem oraș, avem taxe duble. Mai rãu ca la comunã. În rest, n-avem locuri de muncã. Înainte era o balastierã unde lucrau vreo 200 de oameni, era depozitul unde mai lucrau vreo 30-40, era moara unde iar lucrau vreo 30-40, acuma… Acuma sunt la primãrie vreo 20-30, exact nu mai știe nimeni, când înainte erau vreo 5-6, la poliție, iar vreo 20 când înainte erau vreo 4 și-o mașinã, ce mai…Iar eu, dupã ani de lucrat la balastierã mã ocup cu…nimic. N-am nici șomaj și nici pensie și am noroc cã am lucrat prin Grecia. Mi-am fãcut casã și mã ocup de alea 20 de prãjini de pãmânt pe care le am. Cât privește condițiile de oraș, n-am canalizare și zoaiele le arunc tot la fosã, în fundul grãdinii. Și cât îi privește pe ãia tineri, nu au unde sã lucreze așa cã au plecat fiecare unde o vãzut cu ochii.”

Comuna Burla – o florãreasã: „Sunt florãreasã. Vând flori de ghiveci, mușcate, petunii, crizanteme. Am serã acasã din banii proprii, nu ca alții cu fonduri europene și muncesc sã-mi întrețin cei trei copii. Sunt mulțumitã cã avem apã potabilã, avem drumuri asfaltate, școalã, grãdinițã, de toate. Și asta datoritã domnului primar ãsta tânãr. Cã restul tineretului e plecat prin strãinãtate.”

Felicia Hapurne (50 de ani): „Eu, sincer, fac de minune. De când e primarul ãsta tânãr avem și asfalt. Avem și rețea de apã potabilã dar e scumpã racordarea, îndatã se va da drumul și la canalizare, dar sunt mulțumitã. Eu lucrez alea 4 hectare de teren pe care le am, cã am și utilaje. Din pãcate nu prea gãsesc oameni la muncã fiindcã sunt mulți care se mulțumesc cu ajutorul social. Eu am lucrat 15 ani de zile la fabrica de pâine din Rãdãuți iar soțul și un copil lucreazã și acum prin Anglia și Irlanda. Ce mi-am fãcut pânã acum este cu banii din afarã. Iar ai mei sunt respectați acolo, cã mi-au venit și patronii lor acasã și au stat la masã cu noi. Cã dacã de comporți frumos, se poate și în România, ți se rãspunde la fel.” –

Dragomir Boloșin (88 de ani): „Eu sunt Dragomir, neam cu ãla de la sport (ha, ha). Toatã viața m-am ocupat cu creșterea animalelor, chiar și câte un mâț și câte un câine. Acum nu mai am decât pensia de trei sute cinzeci de lei de la CAP. Mã întreabã unii cum mã descurc. Pãi dacã nu mã descurc, gata, la groapã cu mine, ce. Sau cicã dacã am bani de medicamente. N-am nevoie, sunt sãnãtos tun. Eu, toatã viața, am mers pe douã principii: sã mãnânci bine și sã bei cu mãsurã iar cu fumatul nu le am. Cât îi privește pe cei mai tineri, toți pleacã în strãinãtate sã mai câștige un ban cã la noi industrie nu se va mai face. Și dacã tot am spus de tineri, mã bucur cã avem un primar tânãr mai…treaz de cap, cum se spune, care a pus becuri, a fãcut trotuare, ce mai e un om giu, harnic și la care-i place sã facã, nu doarme-n papuci ca celãlalt.”

Ionel CURCAN

About cronicasatului

Check Also

Muzeul Ouălor Încondeiate și Muzeul Etnografic din Ciocănești

Ciocănești este comună-muzeu încă din 2003, lucru care vorbește de la sine despre nivelul de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *