Intre superstiții și religie
Data de 24 iunie are dublă semnificație pentru români. Creștinii, ortodocși și catolici prăznuiesc nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Acestui praznic, i se suprapune o sărbătoare câmpenească, consacrată zânelor bune, cunoscută în popor, sub numele de Sânziene. Sânzienele și sărbătorirea acestora, sunt originare dintr-un străvechi cult solar. Denumirea provine, cel mai probabil, de la Sancta Diana, zeiță silvestră.
Sărbătoarea marchează începutul verii, întrucât în jurul datei de 21 iunie, este solstițiul de vară, sau vara astronomică. În folclor, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, divinități nocturne, ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Conform tradiției, Sânzienele umblă pe pământ, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.
Sânzienele sunt considerate a fi zâne bune, dar ele pot deveni dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor” astfel că pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod, și florile fără de leac.
În dimineața de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii obișnuiau să strângă buchete de sânziene, pe care le împleteau în coronițe, și le aruncau pe acoperișul caselor. Dacă aceste coronițe rămâneau pe case, se considera că omul va trăi mult, sau că, dimpotrivă, va muri repede, atunci când coronița, aluneca spre marginea acoperișului, sau cădea de pe acoperiș.
Alt obicei presupunea ca fetele să strângă flori de sânziene să le pună sub pernă, în noapte dinaintea sărbătorii, în ideea că își vor visa ursitul. În unele zone, fetele de măritat își făceau coronițe din sânziene, pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate, și dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș, în vara care începea.
Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi și momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcție de momentul în care răsărea Constelația Găinușei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.
Sărbătoarea Sânzienelor, mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Amuțitul Cucului. În cazul în care cucul încetează să cânte înainte de Sanziene, vara va fi secetoasă.
Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spălau pe cap, cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele și nevestele se scăldau în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, se tăvăleau dezbracate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.
Pentru alungarea spiritelor malefice, se aprindeau focuri, în care se aruncau substanțe puternic mirositoare, se buciuma și se striga în jurul focurilor.
Sub aspectul religios al zilei de 24 iunie, în Bucovina, se sărbătorește cu mare fast, aducerea Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este, după Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, unul dintre cei mai venerați sfinți din Moldova. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a născut la începutul secolului al XIV-lea în Asia Mică. După o viață trăită în credință, Dumnezeu i-a dat harul minunilor, înfăptuind multe dintre acestea pentru „sfânta țară a Moldovei”. Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse la Suceava, în anul 1402, în timpul lui Alexandru cel Bun, la un an după ce Patriarhia Ecumenică a recunoscut primul mitropolit în Moldova, Iosif I Mușat. În anul 1950, la propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe, printre sfinții cu moaște din România, al căror cult a fost generalizat în toată Biserica, s-a aflat și Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Viața Sfântului Ioan cel Nou apare pictată la Mănăstirea Sucevița, considerată testamentul artei moldovenești, din secolul al XVI-lea.
În aceasta zi se adună mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moastelor Sfântului Ioan din mănăstirea cu același nume.
Cătălina C.