O eleva din Suceava a intrat prima la Academia Tehnica Militara Bucuresti

O elevã din Suceava, absolventã a Colegiului Militar Liceal „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, a intrat prima pe listã la Academia Tehnicã Militarã București, specializarea Ingineria autovehiculelor. Oana Andreea Petrachi a obținut media de admitere 9,97, dupã ce a fost notatã cu nota 10 la disciplinele teoretice, matematicã, limba englezã și fizicã, la care s-au adãugat media de la bacalaureat, 9,71, și notãrile de la alte câteva probe – sportive, psihologice, medicale, care au început încã din iarnã. Proba la limba englezã a fost eliminatorie. Suceveanca este obișnuitã sã fie mereu prima, pentru cã a terminat cursurile ªcolii Gimnaziale „Ion Creangã” Suceava cu media 10, a intrat la Colegiul Militar Liceal „ªtefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc prima pe listã, cu media 9,91. La toate aceste performanțe se adaugã premii la olimpiade, concursuri naționale și internaționale. Dacã ar fi sã aleagã un obiect pe care îl iubește cel mai mult, Oana ne-a spus cã acela ar fi matematica. Însã este foarte pasionatã de istorie, de fizicã, de chimie, unde a fost olimpicã, de românã, englezã, de fapt îi place sã învețe și o face cu pasiune.

Drumul spre performanțã

Oana ne-a povestit cã circa șapte ani a fãcut sport de performanțã, atletism. Se gândea foarte serios sã urmeze Liceul cu Program Sportiv și sã facã o carierã în sportul de performanțã. Din pãcate, în clasa VII-a a suferit o intervenție chirurgicalã la un picior și nu a mai putut continua cu sportul la același nivel. La acea vreme încã nu era hotãrâtã la liceu sã dea. Spre sfârșitul clasei VIII-a s-a hotãrât sã dea la „Militar”, unde subiectul de admitere era unic, la matematicã și limba românã, și se dãdeau și probe eliminatorii. A intrat prima pe listã și au urmat patru ani plini, în care a fost mereu în frunte. Nu au deranjat-o programul strict, disciplina, pentru cã mereu a fost ambițioasã și a dorit sã se autodepãșeascã. Cu drag ne-a vorbit de câțiva profesori care i-au îndrumat pașii spre performanțã, munca ei fiind catalizatorul care a dus la succes. Este vorba de profesorul Teodor Hrimiuc, care i-a predat Oanei fizica, Vladimir Cerbu, profesor de matematicã, dirigintele Mihaela Pintilie, profesoarã de limba românã, pânã în clasa a X-a, și Irina Popescu, profesoarã de educație fizicã, în ultimii doi ani de liceu. Fiecare dintre ei a sãdit ceva în inima adolescentei. Conștientã cã poate mai mult, ea le-a lãsat o amintire plãcutã și dascãlilor care au pregãtit-o, pentru cã toate rezultatele au venit în mod firesc, în urma muncii de zi cu zi. De fapt, dacã aș cita-o pe Oana, ar spune cã este vorba de noapte dupã noapte. „Cel mai bine învãțam noaptea. Ziua aveam și antrenamente, cursuri, iar noaptea, de pe la ora 22:00, pânã spre dimineațã, pe la 3, memoram cel mai bine”, ne-a spus suceveanca. În toți anii de liceu a fost foarte activã. A scris pentru toate revistele colegiului militar, a fost în echipa redacționalã a unora dintre reviste, a fãcut parte din Cercul literar „Florin Cozma”, scrie poezie, a participat la sesiuni de referate și comunicãri istorice, a fãcut tot ce a crezut cã o dezvoltã pe ea ca om, ca individ, o face sã devinã mai puternicã, mai creativã. De aceea, se vede în viitor fiind un bun inginer de proiectare a autovehiculelor blindate, a mașinilor de teren etc., un om care va reuși sã facã ceva bun pentru țara ei, pe care nu dorește sã o pãrãseascã.

„Am depãșit acele momente, crezând mereu cã nimic nu este întâmplãtor, cã tot ce ni se întâmplã în viațã ne întãrește”

Cu o gândire foarte optimistã, dar realistã, bazatã pe cunoaștere, pe muncã, pe concret, Oana ne-a povestit cã în viațã a avut și câteva momente de cumpãnã, care, ne-a spus ea, au întãrit-o. La 12 ani, Oana a rãmas orfanã de tatã. Acesta avea doar 39 de ani și o carierã în fațã, el fiind inginer constructor. Dupã câțiva ani, suceveanca și-a pierdut alte douã persoane foarte dragi sufletului ei, la doi ani diferențã una de cealaltã. Este vorba de bunicii din partea mamei, de unde Oana a plecat cu cele mai frumoase amintiri ale copilãriei. „Mi-au fost ca pãrinți. I-am iubit mult, iar atunci când au plecat de lângã noi au lãsat o mare durere. Am depãșit acele momente, crezând mereu cã nimic nu este întâmplãtor, cã tot ce ni se întâmplã în viațã ne întãrește, ne face sã vedem altfel lucrurile, ne maturizeazã și ne pregãtește pentru alte provocãri ale vieții. Din orice experiențã înveți ceva”, s-a destãinuit Oana. Împreunã cu mama ei, Liliana Petrachi, profesoarã de sport la Liceul cu Program Sportiv Suceava, Oana a reușit sã treacã peste necazurile care au pus-o la încercare încã de micã și sã demonstreze cã ambiția și munca o vor duce foarte sus. „Din ce îmi povestea tatãl meu, el ar fi vrut sã urmeze liceul militar, însã bunicul a fost prizonier de rãzboi și nu i s-a permis sã se înscrie. ªi mama ar fi vrut, dupã ce a terminat Academia Naționalã de Educație Fizicã și Sport, sã urmeze doi ani la Academia Militarã din Sibiu, de unde ar fi ieșit cu gradul de ofițer. Pãrinții ei nu au putut sã o susținã financiar și a renunțat la idee. Poate cã, într-un fel, le-am împlinit un vis, amândurora, acela de a face eu o carierã militarã”, ne-a mai spus Oana.

„Vreau sã am un serviciu, de unde sã pot mișca lucrurile într-un sens pozitiv”

Suceveanca are o pãrere destul de durã la adresa societãții de azi, pe care o considerã lașã. Oana crede cã oamenii pot fi foarte ușor manipulați. „Chiar am citit undeva, libertatea este sclavie, ignoranța este putere… Eu cred și vreau sã schimb ceva în mentalitatea oamenilor. Vreau sã am un serviciu, de unde sã pot mișca lucrurile într-un sens pozitiv. Am fost și în alte țãri și mi-am dat seama cã cei mai mulți occidentali țin foarte mult la limba lor, la tradițiile lor. La fel ar trebui sã facem și noi. Toți vorbim limbi strãine, dar ne cunoaștem puțin propria limbã românã. ªtim de toate, ne informãm de la televizor, dar știm puține lucruri despre istoria poporului român. Eu cred cã trebuie sã ne cunoaștem foarte bine istoria, ca sã înțelegem oamenii. Chiar m-am gândit ca pe viitor sã urmez și facultatea de istorie (profesoara Liliana Iftode, de la ªcoala Gimnazialã Suceava, mi-a insuflat dragostea pentru acest obiect), sau filozofie-psihologie, tocmai pentru a afla mai multe lucruri despre istorie și oameni”, este de pãrere tânãra. În iarnã, împreunã cu un coleg, va merge la Parlamentul European, dupã ce a câștigat un proiect Euroscola – „Punți între generații”. Are multe întrebãri pe care ar vrea sã le adreseze oficialilor de la Bruxelles și, dacã i se va da ocazia, o va face în numele tinerilor români. „Suntem niște prefãcuți! Nici mãcar nu suntem capabili sã înțelegem rolul și scopul societãții pe care singuri o consolidãm și în același timp o ruinãm” „O teorie poate fãrã rost, însã pentru a vorbi de societatea actualã simt nevoia sã descriu baza ei, așa cum o percep eu, cãrãmizile ce formeazã temelia și care stau zidite nefãcând altceva decât sã accepte realitatea nedreaptã din jurul lor, fãrã a putea mãcar reacționa cumva. Simt cum o revoltã și o mare agitație îmi cuprinde întregul trup… Cu toții suntem de vinã. Privesc pe stradã… în jurul meu e o societate democraticã în care fiecare are libertatea de a alege sau de a fi ales, însã pentru a fi liber trebuie sã asigurãm libertatea celorlalți. ªi dacã tot vorbim de libertate, ea nu este altceva decât o capcanã întinsã: îți oferã posibilitatea sã faci aparent ceea ce îți dorești, însã de cele mai multe ori te lași , schimbându-ți caracterul și raționamentul. Pãrem preocupați de aceste probleme, când, de fapt, nici nu ne pasã și ne complacem în aceastã ipostazã. Suntem niște prefãcuți! Nici mãcar nu suntem capabili sã înțelegem rolul și scopul societãții pe care singuri o consolidãm și în același timp o ruinãm. Avem vreo siguranțã în acest univers…? Sau care este rolul nostru? Dacã avem vreo certitudine… Probabil cã da… Existãm.” (Oana Petrachi, clasa a X-a, Revista Mușatinii)

Daniela MICUTARIU