DUALITATEA ZILEI DE 24 IUNIE

Intre superstiții și religie

Data de 24 iunie are du­blă semnificație pentru ro­mâni. Creștinii, ortodocși și catolici prăznuiesc nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Acestui praznic, i se supra­pune o sărbătoare câmpe­nească, consacrată zânelor bune, cunoscută în popor, sub numele de Sânziene. Sânzienele și sărbătorirea acestora, sunt originare dintr-un străvechi cult so­lar. Denumirea provine, cel mai probabil, de la Sancta Diana, zeiță silvestră.

Sărbătoarea marchea­ză începutul verii, întrucât în jurul datei de 21 iunie, este solstițiul de vară, sau vara astronomică. În folclor, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, divinități nocturne, ascun­se prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Conform tradiției, Sânzi­enele umblă pe pământ, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fe­cunditate femeile căsători­te, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oame­nilor.

Sânzienele sunt consi­derate a fi zâne bune, dar ele pot deveni dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor” astfel că pot stârni din senin vi­jelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod, și florile fără de leac.

În dimineața de Sânzi­ene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii obișnu­iau să strângă buchete de sânziene, pe care le împle­teau în coronițe, și le arun­cau pe acoperișul caselor. Dacă aceste coronițe rămâ­neau pe case, se considera că omul va trăi mult, sau că, dimpotrivă, va muri re­pede, atunci când coronița, aluneca spre marginea aco­perișului, sau cădea de pe acoperiș.

Alt obicei presupunea ca fetele să strângă flori de sânziene să le pună sub pernă, în noapte dinaintea sărbătorii, în ideea că își vor visa ursitul. În unele zone, fetele de măritat își făceau coronițe din sânziene, pe care le lăsau peste noap­te în grădini sau în locuri curate, și dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de mă­ritiș, în vara care începea.

Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi și mo­mentul optim pentru cule­gerea plantelor de leac. Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcție de momentul în care răsă­rea Constelația Găinușei, se determina perioada prielni­că pentru semănatul grâului de toamnă.

Sărbătoarea Sânziene­lor, mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Amuțitul Cucului. În cazul în care cucul încetează să cânte înainte de Sanziene, vara va fi secetoasă.

Pentru a fi placute fe­ciorilor, fetele se spălau pe cap, cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele și nevestele se scăldau în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, se tăvăleau dez­bracate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soare­lui.

Pentru alungarea spirite­lor malefice, se aprindeau focuri, în care se aruncau substanțe puternic mirosi­toare, se buciuma și se stri­ga în jurul focurilor.

Sub aspectul religios al zilei de 24 iunie, în Buco­vina, se sărbătorește cu mare fast, aducerea Moaș­telor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este, după Sfânta Cuvioasă Paras­cheva de la Iași, unul dintre cei mai venerați sfinți din Moldova. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a năs­cut la începutul secolului al XIV-lea în Asia Mică. După o viață trăită în credință, Dumnezeu i-a dat harul minunilor, înfăptuind mul­te dintre acestea pentru „sfânta țară a Moldovei”. Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse la Sucea­va, în anul 1402, în timpul lui Alexandru cel Bun, la un an după ce Patriarhia Ecu­menică a recunoscut pri­mul mitropolit în Moldova, Iosif I Mușat. În anul 1950, la propunerea Sfântului Si­nod al Bisericii Ortodoxe, printre sfinții cu moaște din România, al căror cult a fost generalizat în toată Biserica, s-a aflat și Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Viața Sfântului Ioan cel Nou apare pictată la Mănăstirea Sucevița, considerată testa­mentul artei moldovenești, din secolul al XVI-lea.

În aceasta zi se adună mii de pelerini pentru a partici­pa la ceremonia scoaterii moastelor Sfântului Ioan din mănăstirea cu același nume.

Cătălina C.